StiripesurseExterneSîbiga: Execuțiile prizonierilor de război ucraineni demonstrează barbaria Rusiei

Sîbiga: Execuțiile prizonierilor de război ucraineni demonstrează barbaria Rusiei

Publicat:

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut o reacție urgentă a comunității internaționale față de execuțiile în masă ale prizonierilor de război ucraineni de către forțele ruse. Într-un mesaj publicat pe X pe 3 februarie, acesta a condamnat aceste crime și a subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru tragerea la răspundere a vinovaților.

„Misiunea ONU pentru Drepturile Omului a raportat o creștere alarmantă a execuțiilor prizonierilor ucraineni. Cel puțin 79 de cazuri au fost documentate din august 2024 până în prezent. Aceste crime ar putea reprezenta una dintre cele mai mari campanii deliberate de ucidere a prizonierilor de război din istoria modernă”, a scris Sîbiga.

Acesta a catalogat execuțiile drept „orori inimaginabile”, afirmând că „Ucraina se confruntă cu adevărate bestii” și că lumea trebuie să ia măsuri urgente.

În trecut, mai multe astfel de execuții au fost raportate de autoritățile ucrainene. Cel mai grav caz documentat a avut loc în toamna anului 2024 în zona Pokrovsk, regiunea Donețk, unde forțele ruse ar fi împușcat 16 militari ucraineni care se predaseră. Într-un alt incident, un prizonier rus capturat de forțele ucrainene a declarat că unitățile sale au primit ordinul „să nu ia prizonieri”.

Pe 8 octombrie 2024, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a anunțat că CPI ar putea investiga aceste execuții. De asemenea, Împuternicitul pentru Drepturile Omului al Radei Supreme a Ucrainei, Dmitro Lubîneț, a făcut apeluri repetate către organizațiile internaționale pentru a reacționa la crimele de război comise de Rusia.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.