StiripesurseEconomieCirca 20.000 de animale, confiscate la nivel mondial la finalul anului...

Circa 20.000 de animale, confiscate la nivel mondial la finalul anului 2024; au fost efectuate sute de arestări

Publicat:

Circa 20.000 de animale vii au fost confiscate la nivel mondial la finalul lui 2024 în cadrul unei ample operaţiuni de combatere a traficului cu specii sălbatice, în timpul căreia au fost arestate 365 de persoane, a anunţat marţi Interpol, informează AFP.

Această operaţiune, numită “Thunder” (“Tunet”) şi desfăşurată între 11 noiembrie şi 6 decembrie, a permis, de asemenea, identificarea a şase reţele infracţionale transnaţionale suspectate de trafic de animale şi de plante protejate, a precizat într-un comunicat organizaţia internaţională de poliţie criminală, cu sediul la Lyon, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Un număr record de 138 de ţări şi regiuni au participat la această operaţiune, coordonată anual din 2017 de Interpol şi Organizaţia Mondială a Vămilor, cu sprijinul Convenţiei privind Comerţul Internaţional cu Specii Ameninţate (CITES) şi al Consorţiului internaţional pentru combaterea infracţiunilor legate de speciile sălbatice (ICCWC).

Printre animalele confiscate se numără peste 12.000 de păsări, dar şi reptile printre care circa 6.000 de ţestoase, câteva primate, feline şi pangolini.


Traficul ilegal cu aceste animale răspunde “unei cereri specifice a pieţei”. Ele pot fi destinate consumului alimentar sau industriei “de lux”, pot fi folosite pentru presupusele lor “beneficii medicinale” ori ca obiecte de colecţie, dar şi ca animale de companie sau pentru competiţii, reaminteşte Interpol.

Experţi în medicină legală veterinară au prelevat mostre de ADN de la animalele confiscate, un “element crucial” pentru urmărirea penală, înainte ca acestea să fie transferate “în centre de conservare, unde starea lor de sănătate a fost evaluată în aşteptarea repatrierii sau reabilitării”.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

În plus, sute de mii de fragmente şi produse derivate din animale protejate, arbori, plante, animale marine şi artropode au fost, de asemenea, confiscate în cadrul acestei operaţiuni. Peste 100 de companii implicate în trafic au fost identificate, conform aceleiaşi surse.

Aceste reţele de criminalitate organizată “exploatează natura pentru a hrăni lăcomia umană. Consecinţele sunt considerabile: ea duce la o pierdere a biodiversităţii, distruge comunităţi, contribuie la schimbările climatice şi chiar alimentează conflictele şi instabilitatea”, a declarat secretarul general al Interpol, Valdecy Urquiza, citat în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

IGSU anunță regulile de siguranță la scăldat

În contextul caniculei, tot mai mulți oameni aleg să petreacă timpul liber în apropierea bazinelor acvatice. Salvatorii îndeamnă populația să fie prudentă și să...

CNA îşi face un departament special pentru investigarea activelor virtuale

Centrul Național Anticorupție va prelua investigarea infracțiunilor economico-financiare grave și recuperarea bunurilor infracționale. Totodată, în cadrul instituției va fi creată o subdiviziune specializată pentru...

Comisara europeană pentru Mediu și-a început vizita la Chișinău

Comisara europeană pentru Mediu, Reziliență în Domeniul Apei și o Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, și-a început vizita în Republica Moldova. Oficialul a participat...

Părinții sunt sfătuiţi să folosească testele antidrog doar în caz de suspiciuni

Testele rapide pentru depistarea consumului de droguri au devenit disponibile în farmaciile din Chișinău. Informația a fost transmisă părinților prin intermediul instituțiilor de învățământ,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.