StiripesurseSocialDoi șefi de spital au fost săltaţi de mascaţii CNA

Doi șefi de spital au fost săltaţi de mascaţii CNA

Publicat:

O schemă de corupție sistemică, cu implicarea a doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Florești, a fost deconspirată de ofițerii CNA și procurorii municipiului Bălți.

Potrivit CNA, cei doi funcționari ar fi pretins și acceptat remunerații ilicite de la pacienți pentru diferite servicii, acordate contrar atribuțiilor funcționale. La această oră, peste 20 de percheziții au loc la mai multe adrese din Chișinău, Bălți și Florești, acțiunile vizând instituții medicale, centre de diagnostic medical și companii farmaceutice.

Citeşte şi: Președinția Maiei Sandu creşte cheltuielile de la an la an – Stiripesurse.md

În fapt, bănuiții ar fi acționat în complicitate cu mai multe persoane din sistemul medical, prin corupere și trafic de influență, pe care le-ar fi determinat să elibereze concluzii medicale pentru determinarea gradelor de dizabilitate în lipsa fizică a pacienților.

De asemenea, aceștia ar fi eliberat pacienților fișe de trimitere (îndreptări) pentru investigații medicale la anumite centre de diagnostic private, iar pentru fiecare investigație ar fi primit de la agenții economici un comision de 15% per serviciu prestat. În cadrul investigațiilor, s-a mai constatat că aceeași schemă ar fi funcționat și cu prescripțiile medicale. Bănuiții ar fi eliberat pacienților prescripții pentru preparate farmaceutice, cu indicarea concretă a agentului economic de unde urmau a fi achiziționate medicamentele, pentru care, de asemenea, primeau comisioane.


În urma perchezițiilor desfășurate astăzi, sub conducerea procesuală a procurorilor municipiului Bălți, au fost ridicate mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită, înscrisuri de ciornă și purtători de informații. Cei doi angajați ai Spitalului raional Florești urmează a fi audiați și ulterior cercetați în stare de libertate pentru trafic de influență și corupere pasivă.

CNA amintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.