StiripesurseȘtirile zileiPermisele moldoveneşti vor fi recunoscute şi în Emiratele Arabe Unite

Permisele moldoveneşti vor fi recunoscute şi în Emiratele Arabe Unite

Publicat:

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc. Executivul a aprobat astăzi semnarea Memorandumului de înțelegere cu Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor, transmite IPN.
„Tratatul dat are o importanță majoră pentru a spori sprijinului cetățenilor din diasporă, inclusiv prin depunere eforturilor corespunzătoare pentru stabilirea și promovarea relațiilor bilaterale cu Emiratele Arabe Unite și fortificarea acestora pe segmentul conversiunii permiselor de conducere”, a declarat Alexandru Bejan, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.

Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Republica Elenă, iar cu Germania – o declarație privind transcrierea permiselor de conducere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot aplica pentru locurile vacante în instituțiile publice de profil

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.