StiripesursePoliticăParlamentul elimină discriminarea clienților magazinelor sau serviciilor online

Parlamentul elimină discriminarea clienților magazinelor sau serviciilor online

Publicat:

Parlamentul a examinat o inițiativă legislativă care are drept scop prevenirea discriminării clienților pe bază de cetățenie, naționalitate, domiciliu / reședința temporară ori sediul clienților. Proiectul legii privind prevenirea geoblocării nejustificate a fost votat în prima lectură de 60 de deputați.  

La modul practic, implementarea proiectului de lege va asigura că naționalitatea clienților, locul de reședință sau locul de stabilire nu poate fi folosit pentru a refuza accesul la un magazin online sau la un serviciu furnizat online și consumat offline, cum ar fi închirierea automobilelor. Totodată, comerciantul nu va putea aplica condiții diferite pentru o operațiune de plată în cadrul tranzacției, din motive legate de cetățenia, naționalitatea, domiciliul / reședința temporară ori sediul clientului, cu excepția cazurilor în care există o obligație sau un drept prevăzut de legislație. Prevederile legii vor fi aplicate atât consumatorilor finali, cât și întreprinderilor, potrivit curentul.md.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Proiectul propune ca autoritatea competentă pentru implementarea legii să fie Consiliul pentru egalitate. Totodată, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor se desemnează ca autoritate competentă pentru a oferi consultanță în caz de litigii, care vor decurge din punerea în aplicare a acestei legi.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID. Proiectul transpune parțial Regulamentul UE al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea geoblocării nejustificate și a altor forme de discriminare bazate pe cetățenia sau naționalitatea, domiciliul sau sediul clienților pe piața internă. De menționat că acest Regulament nu este direct aplicabil pentru Republica Moldova, până în momentul aderării la Uniunea Europeană. Totuși, transpunerea acestuia la nivel național va contribui la deprinderea clienților și comercianților cu abordările UE. Totodată, agenții economici care vând produse sau servicii în mediul online vor putea să își ajusteze modul de operare în conformitate cu prevederile legale propuse.


Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

Autorii propun ca proiectul legii privind prevenirea geoblocării nejustificate să intre în vigoare după 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Documentul își va înceta acțiunea din momentul intrării în vigoare a tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu excepția articolului care vizează autoritățile competente pentru implementarea măsurilor legislative.

Documentul va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

Un oraș din Noua Zeelandă se pregătește pentru prima eclipsă totală de Soare din ultimii 860 de ani

Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, hotelurile dintr-un oraș din sudul Noii Zeelande, încep deja să se umple de rezervări. Autoritățile...

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

Cum să îți revitalizezi florile ofilite în doar 30 de minute cu ajutorul unui truc simplu

Un truc simplu ce durează doar jumătate de oră îți poate reîmprospăta și revitaliza florile ofilite. În timpul verii, florile se ofilesc mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.