StiripesurseCultură și MediaDiverseImportatorii americani au început să îşi facă stocuri de Prosecco, pentru...

Importatorii americani au început să îşi facă stocuri de Prosecco, pentru a se proteja de taxele lui Trump

Publicat:

Importatorii americani au început să îşi facă stocuri de vin spumant italian Prosecco, în ideea de a se proteja de posibilul impact al taxelor vehiculate de preşedintele SUA, Donald Trump, arată datele publicate de industria italiană a vinului, transmite AP, conform Agerpres.

Conform datelor publicate de organismul reprezentativ Unione Italiana Vini (UIV), importurile de vinuri spumante italiene, dintre care 90% au fost Prosecco, au explodat cu 41% în luna noiembrie, după alegerea lui Trump, depăşind cu mult cererea, pe măsură ce importatorii şi-au făcut stocuri în avanpremiera vânzărilor viitoare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

“Este ceva destul de natural ca la finalul anului să ai livrări suplimentare”, spune preşedintele UIV, Lamberto Frescobaldi, dată fiind incertitudinea cu privire la întrebarea dacă tarifele vor afecta sau nu sectorul italian al vinului, precum şi probabilitatea ca oamenii să îşi reducă cheltuieile pentru astfel de produse de lux, dacă tarifele le vor face prea scumpe.

“Putem supravieţui şi fără un pahar de vin? Desigur. Vinul este o plăcere”, a spus Lamberto Frescobaldi.


Vinurile italiene nu au fost vizate de tarife în primul mandat al lui Trump şi, până la această dată, nu au fost anunţate tarife împotriva partenerilor europeni. Totuşi, importatorii şi distribuitorii de Prosecco îşi iau măsuri preventive pentru a proteja piaţa.

Italia exportă aproape un sfert din vinurile sale către SUA, astfel că acest sector este mai expus la posibilele tarife decât orice alte exporturi italiene, potrivit UIV. Anul trecut, Italia a exportat către SUA vinuri în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Prosecco a devenit anul trecut cel mai vândut vin italian în SUA, fiind responsabil pentru aproape 40% din totalul vânzărilor.

Primele semnale ale îngrijorărilor actorilor de pe piaţa vinului au apărut încă înainte de alegere lui Trump, în condiţiile în care livrările de Prosecco în SUA au crescut cu 17% în primele 10 luni din 2024. Comparativ, livrările spre următoarele două pieţe, Marea Britanie şi Germania, au înregistrat un avans mult mai modest, de o singură cifră, iar consumul de Prosecco în SUA a înregistrat o creştere de doar 0,6%, în aceeaşi perioadă.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

“Este o cifră importantă pe care nu o aşteptam. Credem că a avut loc o creştere a stocurilor de produs în depozite”, spune Giancarlo Guidolin, preşedintele consorţiului Prosecco DOC, cel mai mare din cele trei consorţii italiene producătoare de Prosecco.

Un alt factor care ar putea sta în spatele livrărilor mai mari ar putea fi ameninţarea cu greva lucrătorilor din porturi din luna ianuarie, spune Dina Opici, preşedinta asociaţiei Wine & Spirits Wholesalers of America. “La aceasta se adaugă desigur posibilele tarife, ceea ce a dat oamenilor noi argumente pentru a face acea investiţie”, a spus Opici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experți din Republica Moldova și internaționali, reuniți la Chișinău pentru prevenirea bolilor netransmisibile

Chișinăul a găzduit, în perioada 3–5 iunie 2026, cea de-a IV-a Conferință internațională privind bolile netransmisibile, la care au participat aproximativ 150 de experți...

Producerea și distribuirea de monedă falsă va fi pedepsită mai aspru

Lista infracțiunilor legate de producerea și distribuirea de monedă falsă va fi extinsă și specificată. Aceasta ar include nu numai fabricarea directă și introducerea...

Alexandru Tănase: Trebuie ținute liste cu toți cei care continuă să-i slujească interesele Rusiei în România și R. Moldova

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a lansat un mesaj dur la adresa politicienilor și persoanelor publice care participă la evenimente organizate în...

PNRR: România primește undă verde pentru cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro

Cererea de plată nr.4 din PNRR a primit avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE, anunță Ministerul Finanțelor. Plata efectivă urmează să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.