StiripesurseExterneRomânia, printre țările UE cu cele mai slabe rezultate în combaterea...

România, printre țările UE cu cele mai slabe rezultate în combaterea corupției

Publicat:

Transparency International lansează marți Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2024, care reflectă modul în care experți independenți și din mediul de afaceri percep corupția existentă în sectorul public din 180 de state și teritorii.

Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care zero înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Îngrijorător pentru 2024 este faptul că nivelul de corupție pe plan global este în continuare foarte ridicat, în timp ce eforturile de a combate acest fenomen sunt în scădere.

Lipsa unor măsuri puternice împotriva corupției are repercusiuni grave la nivel global în arii esențiale, precum apărarea democrației, menținerea statului de drept, protecția mediului înconjurător și combaterea schimbărilor climatice, promovarea și protejarea drepturilor omului.


Uniunea Europeană are printre cele mai ridicate scoruri în clasamentul IPC. Cu toate acestea în 2024 media UE este de 62 de puncte, în scădere cu două puncte față de anii precedenți.

Pentru al treilea an la rând, România obține un scor de 46 de puncte din 100 posibile, la egalitate cu Malta și fiind printre țările Uniunii Europene cu cele mai slabe rezultate în combaterea corupției.

La nivel național, recomandările Transparency International Romania includ:

·      Implementarea Pactelor de Integritate ca un instrument larg răspândit de monitorizare a achizițiilor publice, inclusiv a achizițiilor publice verzi, pentru a evita riscurile de corupție și pentru a promova încrederea în proiecte-cheie de contractare publică, punând accent pe importanța monitorizării civice a modului în care sunt cheltuiți banii publici, corectitudinea acestui proces și responsabilitatea pentru proiectele de investiții;

·        Îmbunătățirea conștientizării la nivelul cetățenilor cu privire la importanța aplicării Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, în special în acele arii menționate în art. 3 ca domenii în care pot fi raportate încălcări ale legii, ca de exemplu achizițiile publice, prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului, protecția mediului, sănătatea publică;

·        Actualizarea legislației în domeniul integrității publice, pentru remedierea lacunelor și a inconsecvențelor legislative existente în prezent și îmbunătățirea clarității reglementării în domeniul integrității publice;

·        Asumarea guvernamentală a unui program anticorupție care să ducă România la obținerea unui scor în Indicele de Percepție a Corupției de cel puțin 50 de puncte până în anul 2027;

·        Derularea de programe de educație nonformală și informală dedicate elevilor și studenților care să contribuie la formarea unei culturi civice solide, precum și la înțelegerea unor noțiuni de bază privind principiile democratice, drepturile individuale, etica și integritatea în societate.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Țările Uniunii Europene cu cel mai mare declin în clasamentul IPC în ultimul an sunt Germania (75 de puncte, -3 puncte /2023), Austria și Franța (67 de puncte, -4 puncte/2023), Slovacia (49 de puncte, -5 puncte/2023) și Malta (46 de puncte, -5 puncte/2023). Deși este printre puținele țări din Uniunea Europeană care au rămas cu un scor stabil în clasamentul ICP, România este mult sub media UE. Conform metodologiei Transparency International, scorurile sub 50 de puncte sunt inacceptabil de scăzute.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.