StiripesursePoliticăTiraspolul începe demontarea posturilor de control ilegale din Zona de Securitate

Tiraspolul începe demontarea posturilor de control ilegale din Zona de Securitate

Publicat:

Pretinsele autorități de la Tiraspol au început demontarea celor 33 de posturi de control instalate ilegal în Zona de Securitate, a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, miercuri, 12 februarie. Potrivit acestuia, procesul a început deja în Bender, însă informația urmează să fie verificată, potrivit NordNews.

„Din câte cunoaștem, a început deja demontarea lor la Bender. Această informație necesită verificare, iar noi vom reveni cu detalii despre aceste posturi de control ilegale, care din 2022 au fost constant discutate în cadrul grupurilor de lucru și în formatul de dialog 1+1. Sperăm că lucrurile vor avansa”, a declarat Serebrian, citat de NordNews.

Premierul Dorin Recean a menționat într-o postare pe Facebook, pe 10 februarie, că dintre cele 33 de posturi instalate în 2022, 11 rămân încă active. Totuși, autoritățile subliniază că această măsură nu vizează posturile ilegale de control de-a lungul liniei administrative, unde sunt verificate persoanele și vehiculele care intră sau ies din regiune, ci doar cele din interiorul regiunii, instalate după exploziile de la sediul așa-numitului Minister al Securității de Stat (MGB). Prin urmare, problema liberii circulații rămâne în continuare nerezolvată.

Această acțiune vine în contextul deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova, din 10 februarie, conform căreia Moldovagaz va vinde două milioane de metri cubi de gaze către Tiraspoltransgaz și va împrumuta alte trei milioane de metri cubi. În schimb, Tiraspolul s-a angajat să întreprindă mai multe măsuri, inclusiv eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei Liceului din Rîbnița, menținerea televiziunii publice moldovenești în grilă și eliminarea posturilor de control ilegale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.