StiripesurseJustiţieAndrei Năstase intervine şi el în scandalul momentului: 'Vedem o nouă...

Andrei Năstase intervine şi el în scandalul momentului: ‘Vedem o nouă tentativă de a scăpa de Dragalin’

Publicat:

Politicianul Andrei Năstase a menționat că urmărit cu atenție declarațiile șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și a remarcat că aceasta se arată deschisă pentru un off-line cu jurnaliștii. Totuși, potrivit lui Năstase, acest gest, care este necesar, a venit prea târziu din partea șefei PA.

„Presa liberă trebuie prețuită mereu, mai ales când există și deschidere sinceră și din partea ei”, susține Andrei Năstase.

Citeşte şi: Orice acord de pace trebuie să fie de durată, iar Ucraina strâns implicată în negocieri – Stiripesurse.md

Potrivit politicianului, după dezvăluirile grave despre imixtiunea demnitarilor în actul de justiție, el se aștepta la un val de reacții ferme din partea conducerii țării, a președintelui.

„Nu doar că nu au venit, dar, în schimb, am asistat la un val de acuzații venite dinspre unii deputați PAS și chiar dinspre ministra Justiției, întărindu-ne convingerea că mlaștina e mai adâncă decât am crezut.


Iar astăzi dimineață, Igor Grosu a pus capac la toate, anunțând înregistrarea proiectului cu numărul 40, care prevede comasarea PCCOCS cu Procuratura Anticorupție. Ce înseamnă asta? Că puterea nu și-a învățat lecția. După valul de critici din partea societății și eșecul primei tentative de comasare, guvernarea se încăpățânează să meargă mai departe, cu stilul ei inconfundabil – călcând în străchini și pe greble.

Mai clar spus, vedem în acest gest o nouă tentativă de a scăpa de Veronica Dragalin, de cea pe care tot ei au pus-o. Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS a promovat-o cu atâta ardoare va ajunge să fie percepută ca un pericol pentru corupții din guvernare?”, susține Andrei Năstase.

Politicianul susține că acesta este un moment decisiv și, dacă nu se va lua atitudine, dacă partenerii externi vor închide ochii, guvernarea își va consolida impunitatea și „ne va servi în continuare conservele trecutului, în timp ce marii corupți ai vremurilor bune își vor vedea nestingheriți de treabă”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.