StiripesursePoliticăAndrei Năstase: Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS...

Andrei Năstase: Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS a promovat-o va ajunge să fie percepută ca un pericol pentru corupții din guvernare?

Publicat:

Fostul lider al Platformei “DA”, Andrei Năstase critică dur intenţia autorităţilor de a lichida Procuratura Anticorupţie (PA) şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) şi crearea unei noi instituţii. În opinia politicianului, noul proiect de lege înaintat de către Parlament urmăreşte eliminarea Veronicăi Dragalin din sistemul justiţiei pentru că ar reprezenta “un pericol pentru corupţii de la guvernare” şi susţine că “dacă partenerii externi vor închide ochii, guvernarea își va consolida impunitatea, iar marii corupți ai vremurilor bune își vor vedea nestingheriți de treabă”.

“După dezvăluirile grave despre imixtiunea demnitarilor în actul de justiție, așteptam reacții ferme din partea conducerii țării, a președintelui, în primul rând. Nu doar că nu au venit, dar, în schimb, am asistat la un val de acuzații venite dinspre unii deputați PAS și chiar dinspre ministra Justiției, întărindu-ne convingerea că mlaștina e mai adâncă decât am crezut, potrivit politik.md.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Iar astăzi dimineață, Igor Grosu a pus capac la toate, anunțând înregistrarea proiectului cu numărul 40, care prevede comasarea PCCOCS cu Procuratura Anticorupție. Ce înseamnă asta? Că puterea nu și-a învățat lecția. După valul de critici din partea societății și eșecul primei tentative de comasare, guvernarea se încăpățânează să meargă mai departe, cu stilul ei inconfundabil – călcând în străchini și pe greble.

Mai clar spus, vedem în acest gest o nouă tentativă de a scăpa de Veronica Drăgălin, de cea pe care tot ei au pus-o. Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS a promovat-o cu atâta ardoare va ajunge să fie percepută ca un pericol pentru corupții din guvernare?”, a scris Năstase.


Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.