StiripesurseSintezeSancțiunile americane prăbușesc rialul iranian. Mii de afgani se întorc săraci...

Sancțiunile americane prăbușesc rialul iranian. Mii de afgani se întorc săraci acasă

Publicat:

Mii de afgani plecaţi la muncă în Iran revin în fiecare săptămână în ţară, unde criza economică şi prăbuşirea monedei iraniene le-au înghiţit economiile, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), mai mult de 440.000 de afgani au revenit din Irak în primele şapte luni ale anului (în aceeaşi perioadă a lui 2017, numărul lor era de două ori mai mic). Dintre aceştia, 57% au fost expulzaţi, iar restul de 43% au ales să se întoarcă din cauza crizei.

Citește și: Senatul argentinian respinge legalizarea avortului

‘Numărul afganilor reveniţi din Iran în 2018 este fără precedent’, afirmă Eva Schwoerer, purtătoare de cuvânt a OIM, la Herat, în vestul Afganistanului, unde ajung, înghesuiţi în taxiuri, mulţi din cei care se întorc în ţară.

Valul este cauzat de prăbuşirea monedei iraniene, rial, din cauza ameninţării sancţiunilor americane după retragerea Statelor Unite din acordul nuclear încheiat în 2015. În şase luni, moneda iraniană a pierdut aproape două treimi din valoare.


Marţi, preşedintele american Donald Trump a anunţat intrarea în vigoare a ‘celor mai dure sancţiuni impuse vreodată’ Iranului şi care ‘în noiembrie (vor creşte) la un alt nivel’.

Inflaţia a redus drastic puterea de cumpărare a familiilor iraniene, dar i-a afectat considerabil şi pe afganii care, fără forme legale, găseau în marele stat vecin de la vest locuri de muncă de care războiul din ţara lor i-a lipsit.

Abdul Mussawir, originar din provincia Parwan, la nord de Kabul, a plecat în Iran în urmă cu trei ani. Câştiga echivalentul a 215 euro pe luni lucrând la o uzină de automobile de la Ispahan. Căderea rialului i-a redus la o treime veniturile, devenite insuficiente pentru a asigura subzistenţa părinţilor săi şi a celor nouă fraţi şi surori.

Citește și: Paradisul din Indonezia a fost lovit de un nou cutremur puternic

Între 1,5 şi 2 milioane de afgani trăiau ilegal în Iran în 2017, potrivit statisticilor Teheranului, iar OIM se aşteaptă ca fluxul întoarcerilor să continue, mai ales având în vedere că sancţiunile americane vor împiedica Iranul să-şi vândă petrolul sau să aibă acces la dolari, ceea ce va amplifica problemele economice.

Acest fenomen are ‘efecte directe şi imediate’ asupra economiei afgane, atrage atenţia OIM. Într-o ţară cu un nivel deja ridicat al şomajului, mai multă mână de lucru disponibilă şi care concurează pentru munci de zilieri duce la scăderea salariilor.

Abdullah Wasi Zahariyan, după un an petrecut la o fermă din Ispahan, şi-a văzut veniturile reducându-se, ceea ce l-a convins să revină în ţară. Tânărul de 22 de ani are de gând să plece ‘într-o altă ţară’, cu siguranţă Turcia, şi pe urmă în Germania, dacă nu va găsi de lucru. ‘Dacă nu există locuri de muncă în Afganistan, nu există nici viitor’, afirmă el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.