StiripesurseCultură și MediaDiverseSelena Gomez şi logodnicul ei, Benny Blanco, vor lansa un album...

Selena Gomez şi logodnicul ei, Benny Blanco, vor lansa un album comun

Publicat:

Selena Gomez şi logodnicul ei, Benny Blanco, au anunţat că vor lansa în curând un album comun, ale cărui cântece se concentrează pe povestea lor de dragoste, informează DPA.

Actriţa şi cântăreaţa americană Selena Gomez, în vârstă de 32 de ani, nominalizată recent la Globurile de Aur şi la BAFTA pentru interpretarea sa din filmul “Emilia Perez”, produs de Netflix, a colaborat şi în trecut cu producătorul american Benny Blanco, în vârstă de 36 de ani, în cadrul altor proiecte muzicale, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

“Noul meu album, ‘I Said I Love You First’, realizat alături de cel mai bun prieten al meu, @itsbennyblanco, va fi lansat pe 21 martie”, a anunţat artista pe contul ei de Instagram.

“Primul nostru single de pe acest album, ‘Scared Of Loving You’, a fost lansat pe toate platformele de streaming. Articole de merchandising şi obiecte promoţionale cu autografe sunt disponibile de acum în sistem de pre-comandă. Abia aşteptăm să împărtăşim acest proiect special cu voi în curând!”, a adăugat ea.


Actriţa, cunoscută din serialul TV Disney “Wizards Of Waverly Place” şi serialul “Only Murders In The Building” produs de platforma de streaming Disney+, a lansat şi videoclipul muzical al noului cântec “Scared Of Loving You”.

Selena Gomez şi Benny Blanco au lansat în 2015 single-ul de mare succes “Same Old Love” şi în 2019 cântecul “I Can’t Get Enough”, cel din urmă fiind înregistrat în colaborare cu Tainy şi J Balvin.

Vedeta americană şi iubitul ei şi-au confirmat relaţia în decembrie 2023 şi au fost văzuţi împreună la gala Globurilor de Aur din ianuarie 2025.

Născută în statul american Texas, Selena Gomez a devenit celebră încă din copilărie, când a fost una dintre starletele postului de televiziune Disney Channel şi a apărut în emisiunea pentru copii “Barney & Friends”. Apoi, tânăra artistă a început o carieră muzicală şi a avut succes în afaceri datorită brandului ei, Rare Beauty, pe care l-a lansat în 2020.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Este cunoscută şi în cinematografie, prin filmul “Spring Breakers” din 2012 şi franciza “Hotel Transylvania”. A primit o nominalizare la premiile Primetime Emmy graţie interpretării sale din serialul poliţist cu accente comice “Only Murders In The Building”, pe lângă alte trei nominalizări primite în calitate de producător TV.

Selena Gomez are în palmares şi trei nominalizări la Globurile de Aur pentru acelaşi serial şi o nominalizare pentru musicalul “Emilia Perez”, în care interpretează rolul soţiei unui traficant de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.