StiripesurseExterneRubio şi Lavrov au început la Riad prima reuniune la nivel...

Rubio şi Lavrov au început la Riad prima reuniune la nivel înalt între SUA şi Rusia din 2022

Publicat:

Secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov au început marţi, la Riad, prima întâlnire la nivel înalt dintre ţările lor în mai bine de trei ani care are ca scop să normalizeze relaţiile bilaterale şi să pună bazele negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

La întâlnire, care a început cu puţin înaintea orei locale 10:30 şi se desfăşoară la Palatul de Conferinţe Diriya, în nord-vestul capitalei saudite, Rubio şi Lavrov, în fruntea unor delegaţii din care fac parte consilieri importanţi din ţările lor, sunt aşteptaţi să pregătească un summit la Riad între preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin.

Vezi şi: VIDEO Un avion plin cu pasageri S-A RĂSTURNAT la aterizare – Stiripesurse.md

Presa saudită a difuzat imagini de la locul unde are loc întâlnirea, în care delegaţiile ambelor ţări pot fi văzute stând la o masă de reuniuni la care mai erau aşezaţi şi şeful diplomaţiei saudite, Faisal bin Farhan, şi ministrul de stat pentru afaceri externe, Mosayed al Eyban.

Din delegaţia SUA fac parte, în afară de Rubio, trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff şi consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă Mike Waltz, în timp ce Lavrov este însoţit de consilierul lui Putin pentru afaceri internaţionale, Iuri Uşakov.


Niciun membru al niciuneia dintre delegaţii nu a dat declaraţii înainte de întâlnirea de la Palatul de Conferinţe Diriyah, unde un grup restrâns de jurnalişti a primit acceptul de a intra în sala exterioară a vastei săli de conferinţe din capitala saudită.

Singura declaraţie oficială de marţi despre întâlnire a venit din partea guvernului saudit, care a subliniat într-un comunicat că Arabia Saudită “găzduieşte astăzi discuţii între Federaţia Rusă şi Statele Unite, la Riad, ca parte a eforturilor Regatului de a îmbunătăţi securitatea şi pacea în lume”.

Aceasta este prima întâlnire faţă în faţă dintre un ministru de externe rus şi un secretar de stat american de la întâlnirea lui Lavrov cu omologul său american de la acea vreme, Antony Blinken, în ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului din Ucraina.

Debutul negocierilor dintre Washington şi Moscova vine cu o zi înaintea vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să o efectueze, miercuri, în Arabia Saudită, în cadrul unui turneu care a început luni în Emiratele Arabe Unite şi care continuă marţi în Turcia.

Zelenski a insistat că deplasarea sa nu are nimic de-a face cu discuţiile ruso-americane, că are loc ca răspuns la o invitaţie din partea Riadului de a discuta despre relaţiile bilaterale şi că Ucraina nu va recunoaşte niciun rezultat al întâlnirii ruso-americane de la Riad. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru perioada 6-8 iunie. Astfel, prețul unui litru...

O nouă schemă de fraudă în numele Energocom

Cetățenii sunt avertizați cu privire la noi tentative de fraudă în numele S.A. „Energocom”. Întreprinderea anunță că persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

VIDEO Percheziții la o firmă de construcții. Patronul este suspectat de evaziune fiscală și spălare de bani

Ofițerii INI, în comun cu angajații Serviciului Fiscal, procurorii PCCOCS și mascații „Fulger”, au descins cu noi percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.