StiripesurseȘtirile zileiOlesea Stamate: Va fi haos în dosarele în curs, iar investigațiile...

Olesea Stamate: Va fi haos în dosarele în curs, iar investigațiile noi vor fi blocate

Publicat:

Deputata PAS, Olesea Stamate, constată, în contextul comasării celor două procuraturi specializate, că „va fi haos în cazul dosarelor, care sunt în curs de examinare, dar și în cazul investigaților noi, care vor fi blocate până ce va fi operațională noua structură”, transmite noi.md.

Citește și: Deşi este plasată în arest la domiciliu, viceprimăriţa din Bălţi îşi păstrează funcţia edilitară

Deputata a comentat această situație în cadrul emisiunii „7 Zile”

„Cred că este important de menționat că, indiferent, de motivele care stau la baza acestei schimbări, pentru că în spațiul public am auzit diferite opinii, felul, în care se promovează această comasare, proiectul care este înregistrat, lasă o senzație de o reformă de conjunctură. Procuratura Generală atrage atenția asupra riscurilor reorganizării procuraturilor specializate Deoarece, dacă vorbim de lipsa rezultatelor – combaterea corupției mari – trebuie să avem în față niște cifre și, de dorit, niște obiective. Și noi comparăm rezultatele, care au fost obținute de către PA, Centrul Național Anticorupție (CNA) și celelalte organe, care sînt implicate în combaterea fenomenului corupției, cu obiectivele, care le-au fost puse în față. Așa obții o evaluare a activității. Cînd vezi că rezultatele sînt mai mici decît obiectivele, care au fost setate, prima întrebare este, unde e veriga sau verigile slabe. Este PA? Nu știu”, a menționat Olesea Stamate.

Precizăm că pe 13 februarie, deputatul PAS, Igor Chiriac, a anunțat în cadrul unui briefing de presă, că PA și PCCOCS vor fi lichidate, iar în locul acestora va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE dă undă verde înființării de centre pentru returnarea migranților ilegali

Deputații europeni și statele europene ajung la un acord pentru înăsprirea politicii UE în domeniul migrației, scrie LE FIGARO, potrivit stiripesurse.ro. Membrii Parlamentului European și...

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.