StiripesurseExterneBolojan: România, susținătorul-cheie al integrării europene a Republicii Moldovei

Bolojan: România, susținătorul-cheie al integrării europene a Republicii Moldovei

Publicat:

Sprijinul pentru Republica Moldova este datorie pentru România, susține Ilie Bolojan. Politicianul a făcut declarația la întâlnirea anuală a șefului de stat de peste Prut cu ambasadorii acreditați.

Președintele interimar român a menționat că este important ca progresele privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană să continue. La fel, oficialul s-a referit și la alegerile parlamentare care urmează, punctând că Bucureștiul nu trebuie să permită în continuare Moscovei să ne șantajeze energetic, potrivit realitatea.md.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

„Soluția pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România și cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens. Pentru noi, securitatea și stabilitatea în zonă sunt esențiale. Însă vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci și oportunități, iar aici mă refer la conectivitate.

Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre rețele digitale, există un potențial imens în regiunea noastră și pentru rolul României. De aceea, coordonarea și proiectele comune cu Republica Moldova și Ucraina sunt vitale, ca și implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei”, a spus Bolojan.


România susținătorul-cheie al integrării europene a Republicii Moldovei, dar și cel mai important partener strategic. Administrația de la București a alocat ani la rând sprijin și resurse pentru a ne ajuta prin intermediul proiectelor finanțate, sprijinul umanitar sau finanțările pe care le-a acordat.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.