StiripesurseExterneFranţa a convocat pentru miercuri o a doua reuniune consacrată Ucrainei...

Franţa a convocat pentru miercuri o a doua reuniune consacrată Ucrainei şi securităţii europene, la care este invitată şi România

Publicat:

Franţa intenţionează să găzduiască, miercuri, o a doua reuniune consacrată Ucrainei şi securităţii europene, însă de această dată a invitat ţări europene şi Canada, care nu au fost prezente la summitul de luni de la Paris, transmite Reuters.

Două surse diplomatice au declarat că ţările invitate sunt Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Finlanda, Grecia, România, Suedia şi Belgia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Unele ţări ar putea participa prin videoconferinţă, au declarat doi diplomaţi.

Lideri din Germania, Italia, Regatul Unit, Polonia, Spania, Olanda şi Danemarca s-au reunit luni, la Paris, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, alături de conducerea Uniunii Europene şi de secretarul general al NATO, pentru a dezbate ultimele evoluţii legate de Ucraina, în contextul iniţiativelor de pace lansate de noua administraţie americană.


Potrivit unor oficialităţi UE, unele ţări au fost nemulţumite de faptul că întâlnirea a fost doar pentru anumiţi lideri şi nu este un summit al întregii Uniuni Europene.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Producția locală de legume acoperă doar parțial cererea internă

Producția de legume din Republica Moldova nu reușește să țină pasul cu consumul intern tot mai mare, iar dependența de importuri continuă să crească....

România, principala piaţă de export pentru Republica Moldova

România rămâne principala piaţă de export pentru Republica Moldova, peste 30% din exporturile moldovene fiind orientate către piaţa românească. Schimburile comerciale dintre cele două...

Organizațiile non-guvernamentale pot primi subvenții de până la 750 mii de lei pentru dezvoltarea turismului

Oficiul Național de Turism a anunțat, pe 19 iunie, lansarea unei noi etape de finanțare nerambursabilă a proiectelor în cadrul Programului național „Turism durabil”....

Mark Rutte trebuie să tacă

Lingușirea lui Trump nu va duce Europa nicăieri. Poate Mark Rutte să înceteze să mai vorbească? Secretarul general al NATO, care anul trecut a infantilizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.