Cel puțin șapte persoane, între care o jurnalistă ucraineană, au fost ucise în loviturile Rusiei asupra Ucrainei în noaptea de marți spre miercuri, Moscova continuându-și bombardamentele în pofida discuțiilor din culise cu SUA într-o încercare de a pune capăt războiului, relatează AFP.
La rândul său, armata ucraineană a revendicat un contraatac reușit miercuri în apropiere de Pokrovsk, un oraș din estul Ucrainei pe care trupele ruse încearcă să-l cucerească, și la marginea unei autostrăzi-cheie în aprovizionarea marelui oraș industrial Dnipro (centru).
Rusia a atacat orașe și sate ucrainene cu 177 de drone și rachete în cea de-a 1.099 zi de război.
‘Cinci persoane au fost ucise, iar alte opt rănite în loviturile asupra Konstantinivka’, a anunțat pe Telegram Vadim Filașkin, guvernatorul ucrainean al regiunii Donețk (est), în mare parte aflată sub controlul trupelor Moscovei.
Această regiune face obiectului asalturilor fără încetare ale soldaților ruși, care încearcă să cucerească redutele ucrainene Ceasiv Iar și Pokrovsk, importante pentru logistica trupelor ucrainene.
Armata rusă avansează de mai multe luni încet dar sigur, cu prețul unor pierderi grele, în fața unor efective ucrainene care duc lipsă de personal și de muniții.
Agenția oficială ucraineană de presă Ukrinform a anunțat moartea uneia din jurnalistele sale, Tetiana Kuliuk, a cărei locuință din districtul Bucea din apropierea Kievului, a fost lovită de o dronă rusă în noaptea de marți spre miercuri. Un alt corp a fost găsit la fața locului, postul de televiziune local Ukraina-24 relatând că acesta aparține soțului jurnaliste, medic chirurg.
În mai 2023, un videojurnalist al AFP, Arman Soldin, care realiza un reportaj în apropiere de orașul Bahmut, pe front, a fost ucis într-un bombardament rusesc. Rusia, care a declarat că este pregătită să colaboreze cu anchetatorii francezi, nu a oferit niciun fel de informație în acest dosar.
Ministerul rus al Apărării a afirmat la rândul său că 128 de drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopții deasupra mai multor regiuni ruse și a Crimeii anexate. A fost unul dintre cele mai importante atacuri de acest tip împotriva Rusiei de la începutul războiului.
Ucraina și-a intensificat atacurile aeriene împotriva instalațiilor energetice și militare de pe teritoriul Rusiei în ultimele luni, ca răspuns la bombardarea neîncetată de către Rusia a localităților ucrainene și a rețelei energetice din februarie 2022.
Pe lângă regiunea Krasnodar, cunoscută pentru stațiunile sale la Marea Neagră, Ucraina a lansat drone asupra regiunilor ruse Briansk și Kursk, de la frontiera cu Ucraina. Media ucrainene au transmis că în Krasnodar a fost lovită o rafinărie care aprovizionează trupele ruse de pe front.
În acest timp, presa de la Moscova și autoritățile ruse nu au raportat pagube majore imediat după aceste atacuri.
Pe frontul diplomatic, europenii, în frunte cu președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer, încearcă să-l convingă pe Donald Trump că un acord global pentru o ‘pace durabilă’ în Ucraina poate fi găsit doar cu participarea Ucrainei și a Europei la negocieri.
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a cerut miercuri să se acorde Kievului ‘garanții de securitate’ în ‘cadrul NATO’ dacă se dorește să se ajungă la o ‘pace justă și durabilă în Ucraina’.
În cele peste trei săptămâni de când a preluat mandatul, Donald Trump a inversat total poziția americană cu privire la conflict, ajungând până acolo încât l-a calificat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept ‘dictator’ și a preluat elemente ale discursurilor Kremlinului cu privire la cauzele invaziei ruse.
Rusia și SUA au promis să-și continue discuțiile pentru o relansare de la zero a relațiilor bilaterale, atribuind pentru moment Europei și Ucrainei rolul de spectator, comentează AFP.












