StiripesurseSocialGermania ajută ANSA să implementeze corect normele UE

Germania ajută ANSA să implementeze corect normele UE

Publicat:

Germania va continua să sprijine eforturile Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) de a implementa standardele şi cerințele UE. Acest lucru a fost declarat în cadrul unei întrevederi a specialiștilor moldoveni cu experții Oficiului de Stat pentru Protecţia Consumatorilor şi Siguranţa Alimentelor din Saxonia Inferioară (LAVES) din Republica Federală Germania.

Experții germani au vizitat Chișinăul în cadrul misiunii proiectului „Parteneriat instituțional moldo-german în domeniul medicinii veterinare şi siguranţei alimentelor”. Scopul acestuia este de a dezvolta potențialul sistemului naţional de laboratoare, transmite infotag.md.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși intră în Postul Paștelui – Stiripesurse.md

În cadrul vizitei, a avut loc cea de-a doua ședință a Comitetului de supraveghere a proiectului ANSA-LAVES, unde au fost evaluate rezultatele activităților comune şi au fost definite prioritățile de cooperare pentru anul 2025.

Directorul ANSA, Radu Musteaţa, a calificat implementarea proiectului drept un succes, în special în domeniul dezvoltării capacităților de control oficial în abatoare, precum şi al formării specializate a medicilor veterinari care lucrează în acestea.


„Experiența germană în autorizarea, funcționarea şi controlul oficial al abatoarelor a deschis multe oportunități pentru sectorul moldovenesc de prelucrare a cărnii, care se dezvoltă şi intenţionează să îşi extindă accesul la export pe piaţa UE”, a subliniat el.

Preşedintele LAVES Saxonia Inferioară, profesorul Eberhard Haunhorst, a subliniat, de asemenea, progresele realizate de ANSA în cooperare cu experţii germani.

Reprezentantul Ministerului Federal al Agriculturii şi Alimentaţiei din Germania, Verena Hedtke, a lăudat cooperarea fructuoasă din cadrul acestui parteneriat şi şi-a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea şi continuarea cooperării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.