StiripesurseSocialAni grei de închisoare pentru individul care a ameninţat cu cuţitul...

Ani grei de închisoare pentru individul care a ameninţat cu cuţitul un taximetrist

Publicat:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost condamnat pentru răpirea unei persoane și a unui mijloc de transport.

Potrivit Procuraturii Generale, la data de 28 iunie 2024, pe timp de seară, inculpatul, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ungheni, a solicitat un taxi pentru o călătorie spre Călărași. După ce a urcat în mașina de taxi, inculpatul a amenințat taximetristul cu un cuțit, forțându-l să îl transporte până la Chișinău.

Conform declarațiilor victimei, inculpatul ar mai fi sustras de la aceasta și o sumă de bani.

Citeşte şi: Afacere păguboasă: Moldova a importat gaze atunci când erau cele mai scumpe – Stiripesurse.md

Astfel, conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.


Inculpatul a fost pus sub învinuire și pentru tâlhărie, însă instanța l-a achitat pe acest capăt de acuzare. Procurorii vor contesta sentința cu apel.

De notat că, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.