StiripesurseExterneCanada pare tentată de aderarea la UE

Canada pare tentată de aderarea la UE

Publicat:

Ar putea Canada să devină într-o zi membră a Uniunii Europene ? Comisia Europeană se declară “flatată” de idee, dar a reamintit miercuri că o aderare la blocul comunitar este condiţionată de criterii stabilite în tratate, relatează AFP.

Sugestia unei aderări a Canadei la UE este adusă în discuţie – adesea cu umor – de unii comentatori, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a lansat războiul comercial al taxelor vamale, importurile din Canada fiind printre principalele vizate de noile taxe, şi în plus şi-a mărturisit dorinţa de a vedea Canada devenind al 51-lea stat al SUA, informează stiripesurse.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Potrivit unui sondaj publicat în această săptămână şi realizat la sfârşitul lunii februarie de societatea Abacus Data pe un eşantion de 1.500 de persoane, 44% dintre canadienii chestionaţi s-au declarat favorabili ideii de aderare la blocul comunitar, în timp ce 34% dintre participanţii la sondaj s-au declarat împotrivă.

“Suntem flataţi de rezultatele acestui sondaj”, a răspuns zâmbind o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, căreia i s-a adresat o întrebare pe acest subiect.


“Aceasta arată atractivitatea Uniunii Europene, arată că un număr foarte semnificativ de canadieni apreciază UE, valorile ei, până la punctul în care s-ar vedea făcând parte din ea”, a comentat în continuare purtătoarea de cuvânt comunitară. “Împărtăşim multe, multe valori şi avem legături istorice puternice”, a mai remarcat ea.

Întrebată apoi dacă ar vedea posibilă aderarea Canadei la blocul comunitar, aceeaşi purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene nu a spus “nu”, limitându-se să amintească faptul că există “criterii prevăzute în tratate”.

Citeşte şi:  Chişinăul trimite la Bruxelles contribuția la raportul de extindere a UE

Articolul 49 din Tratatul UE prevede că orice “stat european” care respectă, printre altele, valorile demnităţii umane, libertatea şi democraţia, poate solicita să devină membru al Uniunii.

Definirea a ceea ce înseamnă “stat european” nu este neapărat simplă, dar Canada ar avea în interpretarea acestui termen avantajul de a fi o ţară multiculturală, iar canadienii vorbesc cele două limbi principale de lucru ale blocului comunitar, respectiv engleza şi franceza.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

De când a revenit la Casa Albă, Donald Trump a insistat că ar dori să facă din Canada al 51-lea stat american. Dezbaterile pe acest subiect l-au forţat pe secretarul său de stat, Marco Rubio, să facă o clarificare înainte de reuniunea G7 care se desfăşoară miercuri chiar în Canada.

“Ne vom concentra asupra G7 şi asupra unor lucruri complet diferite”, a spus el, menţionând războiul din Ucraina. “Acesta este scopul acestei reuniuni. Nu este o reuniune despre cum să preluăm controlul asupra Canadei”, a indicat şeful diplomaţiei americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Costiuc denunță ‘ingerință politică’ în decizia CEC și o califică drept ‘abuzivă’

Liderul „Democrația Acasă” (PPDA), Vasile Costiuc, consideră că decizia de a-l elimina din cursa pentru Primăria Orhei pe Victor Perțu, candidatul înaintat de PPDA,...

Avocatul poporului, despre focurile de artificii: ‘Din păcate, se abuzează și nu doar de sărbători!’

„Este nevoie de responsabilitate colectivă, de la etapa de prevenire, interzicere la raportarea folosirii focurilor de artificii (de orice fel). Și decizii ferme din...

Zelenski anunță o reformă militară în Ucraina. Soldații vor primi salarii mai mari și vor fi introduse demobilizări etapizate

Ucraina începe o reformă a forţelor armate, inclusiv prin sporuri salariale pentru militarii de pe front şi demobilizări pe etape, a anunţat vineri preşedintele...

Alexei Buzu, despre reforma administrației locale: Este concepută pentru a aduce beneficii atât aleșilor locali, cât și cetățenilor

Procesul de reorganizare a administrației publice locale din Republica Moldova capătă amploare, pe fondul adoptării a sute de decizii de amalgamare voluntară, menite să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.