StiripesurseȘtirile zileiAlaiba pleacă mândru din funcția de ministru și-i urează succes noii...

Alaiba pleacă mândru din funcția de ministru și-i urează succes noii ministre

Publicat:

Alaiba renunță cu mândrie la fotoliul de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării și-i urează succes noului ministru, care a și fost învestit în funcție.

Citește și: Platon a fost reținut în Marea Britanie. Urmează să fie extrădat

„Despre oamenii minunați pe care i-am întâlnit în cale. Când am intrat în Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova doi ani jumate în urmă, i-am privit în ochi și le-am zis că vreau, atunci când ne vom despărți, să pot spune că mă mândresc că am avut ocazia să lucrez cu ei și ca ei să se poată mândri că au avut ocazia să lucreze cu mine. Cel puțin în cazul meu este 100% adevărat.  Mult succes, Doina! Ai cea mai bună echipă din toate”, a scris Alaiba pe pagina sa de socializare.

Alaiba și-a anunțat demisia în ziua de joi, 13 martie. În seara aceleași zile, premierul Recean a propus candidatura doamnei Doina Nistor, care a și depus jurământul de învestire în această dimineață.

Doina Nistor are peste 20 de ani de experiență în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova. Doina Nistor a condus proiecte majore în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.