StiripesurseSocialUn avocat din Chișinău a fost condamnat pentru trafic de influență

Un avocat din Chișinău a fost condamnat pentru trafic de influență

Publicat:

Un avocat din Capitală a fost amendat cu 110 mii lei și obligat să restituie 9200 de euro (circa 178 mii lei), primiți anterior într-un caz de trafic de influență. Sentința a fost pronunțată luni, 17 martie, de magistrații Judecătoriei Chișinău.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada anilor 2020-2021, avocatul a primit 9 200 euro de la denunțător pentru a influența polițiști și procurori în vederea adoptării unei soluții favorabile pe marginea faptelor investigate în privința acestuia.

Ulterior, din suma primită, avocatul a restituit declarantului 1200 euro cu motivația de imposibilitate a exercitării influenței promise.

Citeşte şi: Trump anunță ziua în care se întâlnește cu Vladimir Putin – Stiripesurse.md

Deși inculpatul a negat comiterea faptelor atât la faza de urmărire penală, cât și pe parcursul examinării cauzei în instanță, vinovăția acestuia a fost stabilită prin probele cercetate în ședințele de judecată.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Luni, 8 iunie, creștinii ortodocși încep Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de...

Marta Kos a cules cireșe șa Slobozia

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a vizitat la Slobozia-Dușca o livadă de cireși care exportă produsele pe piața UE. Citește și: Atenție! Trafic intens...

Imnul Rusiei răsună „în glumă” la Consiliului raional Râșcani

În sediul Consiliului Raional Râșcani Imnul Rusiei a fost difuzat continuu timp de aproximativ 30 de minute în sediul instituției, potrivit Jurnal TV. Citește și:...

Albanezii continuă protestele împotriva proiectului imobiliar al familiei Trump

Mii de persoane au mărșăluit în capitala albaneză Tirana sâmbătă seara, pentru a șasea zi consecutiv, împotriva unui plan de construire a unei stațiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.