StiripesurseSocialVicepreședintele CEC, Pavel Postica, și-a cheltuit salariul anual pentru un automobil

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, și-a cheltuit salariul anual pentru un automobil

Publicat:

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, și-a achiziționat anul trecut un automobil Ford Kuga 2023, în valoare de 31.880 de euro (aproximativ 620.000 de lei), cheltuind astfel aproape întregul său salariu anual de 794.000 de lei.

În 2023, veniturile lui Postica au crescut cu 315.000 de lei (66%) față de anul precedent. Soția sa, angajată la Ministerul Afacerilor Interne, a avut un venit de 288.000 de lei, iar familia a mai beneficiat de 73.000 de lei din indemnizații de deplasare.

Potrivit declarației de avere, vicepreședintele CEC are și un credit de 200.000 de lei (contractat pe un an, cu dobândă de 9,9%), precum și o datorie fără dobândă de 11.000 de euro către o persoană fizică, pe care trebuie să o restituie în 2025.

Pavel Postica ocupă funcția de vicepreședinte al CEC din 2021. Anterior, a activat în cadrul Promo-LEX din 2006, iar înainte de aceasta a lucrat șase ani în Poliție.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.