StiripesurseSocialTrotinetele electrice parcate neregulamentar au fost evacuate în Capitală

Trotinetele electrice parcate neregulamentar au fost evacuate în Capitală

Publicat:

În această dimineață, 19 martie, mai multe trotinete electrice parcate neregulamentar pe aleea de pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău au fost evacuate la parcarea specială de la Trușeni.

Inspectorii de patrulare au încercat să contacteze reprezentanții companiei care administrează trotinetele, însă aceștia nu au răspuns apelurilor. În consecință, în conformitate cu legislația în vigoare, a fost solicitat un evacuator, iar trotinetele au fost sigilate și transportate la destinația finală. Agentul economic va fi sancționat pentru fiecare trotinetă electrică în parte, potrivit pulsmedia.md.

Anterior, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că trotinetele electrice ar putea fi interzise, din cauza pericolelor pe care le reprezintă în traficul rutier. De asemenea, autoritățile au organizat mai multe întâlniri cu operatorii economici pentru a reglementa circulația acestora pe trotuare și în parcuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.