StiripesurseCultură și MediaDiverseFinlanda, desemnată cea mai fericită țară din lume pentru al optulea...

Finlanda, desemnată cea mai fericită țară din lume pentru al optulea an consecutiv

Publicat:

În raportul anual al Organizației Națiunilor Unite cu ocazia Zilei Internaționale a Fericirii, Finlanda a fost desemnată pentru al optulea an consecutiv cea mai fericită țară din lume. Clasamentul este bazat pe un sondaj realizat de Gallup World Poll, care a implicat persoane din peste 140 de țări, iar evaluarea țărărilor a fost făcută în funcție de indicatori precum PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranța de viață, libertatea, generozitatea și percepția corupției.

Țările nordice domină în continuare clasamentul, iar după Finlanda, se află Danemarca, Islanda și Suedia. Norvegia ocupă locul șapte. În premieră, două țări din America Latină, Costa Rica (locul șase) și Mexic (locul zece), au intrat în top 10. De asemenea, în acest an au făcut parte din top 10 și Olanda (locul cinci), Israel (locul opt) și Luxemburg (locul nouă), potrivit snob.ru.

Statele Unite ale Americii au ieșit din top 20 al celor mai fericite țări, ocupând locul 24, iar Rusia se află pe locul 66. Cele mai nefericite țări sunt Sierra Leone, Liban, Malawi și Zimbabwe, iar Afganistanul rămâne pe ultimul loc pentru al șaselea an consecutiv

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.