StiripesursePoliticăAudieri publice la Parlament: Discrepanța salarială între femei și bărbați depășește...

Audieri publice la Parlament: Discrepanța salarială între femei și bărbați depășește 40%, în anumite domenii

Publicat:

În Republica Moldova, diferența salarială între femei și bărbați este în continuă creștere, atingând în anumite domenii un decalaj de peste 40%. Constatarea a fost făcută în cadrul audierilor publice organizate la Parlament de către Platforma Femeilor Deputate. Discuțiile au vizat implementarea legii care vizează egalitatea salarială, adoptată în urmă cu trei ani.

Potrivit datelor statistice oficiale, diferența salarială între femei și bărbați în 2024 a fost la nivelul de aproape 16%, potrivit moldova1.md.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Dacă ne referim pe domenii separate, în finanțe și asigurări avem o discrepanță de 34 %, în IT – 42 %, în transportul aerian – 40 %”, a constatat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, potrivit unui comunicat al Legislativului.

În cadrul audierilor, au fost prezentate informații despre realizările înregistrate în vederea atingerii egalității salariale pe bază de gen. Printre acțiunile întreprinse se numără modificarea Codului muncii.


Astfel, întreprinderile mici și mari sunt obligate să informeze salariații despre diferența de gen de salarizare pe categorii de salariați și de funcții. La fel, angajatorul trebuie să pună la dispoziția salariatului informația privind criteriul de evaluare și clasificare a funcțiilor, gradul de răspundere, nivelul de calificare și experiență, efortul și natura sarcinilor implicate și condițiile de lucru.

De asemenea, a fost introdusă flexibilitatea concediilor de maternitate și au fost create 5000 de locuri la creșă. Tot în scopul promovării principiului egalității, autoritățile au elaborat sistemul de evaluare și clasificare a funcțiilor și a fost conceptualizată o platformă online privind plata egală, care va include informații pentru angajați și angajatori. Urmează să fie elaborat și un ghid pentru angajatori. De asemenea, se întreprind acțiuni de consolidare a capacităților Inspectoratului de Stat al Muncii și a Consiliului pentru Egalitate, menționează sursa citată.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

În rezultatul audierilor, s-a propus crearea Comisiei de elaborare a mecanismului de implementare a legii privind egalitatea salarială, de care este responsabil Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar și a Comisiei de monitorizare, de instituirea căreia este responsabilă Platforma pentru Egalitate de Gen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victor Osipov, plasat sub control judiciar în dosarul magazinelor duty-free din regiunea transnistreană

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, a fost plasat sub control judiciar în dosarul magazinelor duty-free din regiunea transnistreană. Totodată, el anunță că a...

O companie autohtonă a dezvoltat conceptul unui autobuz electric pe șine, care poate fi utilizat pentru transportul feroviar de pasageri

Un producător autohton, specializat în asamblarea vehiculelor electrice moderne, a dezvoltat conceptul unui autobuz electric pe șine (railbus), care poate fi utilizat pentru transportul...

Diplomații care asigură interimatul la conducerea ambasadelor vor primi indemnizația acordată șefului misiunii

Diplomații care preiau temporar conducerea unei ambasade a Republicii Moldova vor beneficia de indemnizația acordată șefului misiunii. Decizia, aprobată în cadrul ședinței de miercuri...

Marja comercială pentru produsele petroliere va fi modificată

Marja comercială specifică pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei și motorinei va fi modificată. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de hotărâre publicat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.