StiripesurseȘtirile zileiGrosu cere Rusiei să NU se bage în cazul Evgheniei Guțul

Grosu cere Rusiei să NU se bage în cazul Evgheniei Guțul

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că Rusia ar trebui să evite implicarea în procesele interne ale Republicii Moldova, după ce bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, i-a cerut sprijinul lui Vladimir Putin pentru eliberarea sa.

„Noi spunem statului respectiv să nu-și bage nasul în treburile noastre interne. Din păcate el a făcut-o de la independență încoace constant. Toate procesele, inclusiv cele judiciare, sunt treburi interne ale statului Republica Moldova și ale instituțiilor de drept ale Republicii Moldova. Iar apelul către acest stat nu vine decât să reconfirme încă o dată cât e corect a fost a tunci când s-a introdus în  strategia de securitate națională cele două pericole la adresa securității statului: 1 – crima organizată și corupia și 2 – Federația Rusă”, a declarat Grosu, transmite info1.md.

Citeşte şi: Aflată după gratii, bașcana de la Comrat cere ajutorul lui Putin – Stiripesurse.md

Declarația sa vine după ce Evghenia Guțul, reținută pentru 72 de ore în cadrul unui dosar penal deschis pentru încălcarea modului de gestionare a fondurilor electorale în scrutinul din 2023, s-a adresat președintelui rus Vladimir Putin pentru a cere sprijin diplomatic.

În mesajul său către Kremlin, Guțul a solicitat intervenția Rusiei pentru a pune presiune asupra autorităților moldovenești și a obține eliberarea sa.


„În numele poporului găgăuz, care nu și-a trădat niciodată prietenii istorici, ne adresăm către dumneavoastră, stimate Vladimir Vladimirovici, cu un apel: folosiți întregul arsenal de mecanisme diplomatice, politice și juridice pentru a exercita presiuni asupra autorităților moldovenești în scopul încetării imediate a represiunilor politice și al eliberării mele cât mai curând posibil”, se arată în textul adresării.

Totodată, bașcana Găgăuziei i-a cerut și președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, să intervină în sprijinul său:

„Sperăm la sprijinul dumneavoastră, la autoritatea dumneavoastră, la susținerea dumneavoastră internațională. Găgăuzia are nevoie de Turcia – la fel ca în urmă cu mulți ani, când vocea Ankarei a contribuit la menținerea păcii și a justiției. Astăzi, ne bazăm din nou pe intervenția dumneavoastră pentru a proteja drepturile legitime ale poporului găgăuz”.

Amintim că bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută pe direcția de ieșire a Aeroportului Internațional Chișinău în seara zilei de 25 martie.

La fața locului au intervenit ofițerii CNA, iar Evghenia Guțul a fost reținută pentru 72 de ore.

„În baza materialelor acumulate până la această etapă, Procuratura va decide privind măsura preventivă ce urmează a fi aplicată”, a comunicat pentru info1.md purtătotul de cuvânt al Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Reținerea a avut loc în cadrul unui dosar penal deschis pentru încălcarea modului de gestionare a fondurilor electorale în scrutinul din 2023. Aceasta este legată de investigațiile efectuate la Orhei în aceeași zi, când au avut loc percheziții la persoana responsabilă de activitatea financiară a unui concurent electoral. Potrivit anchetatorilor, guvernatoarea ar fi organizat și instigat falsificarea unor documente prin intermediul trezorerierului campaniei electorale. În documentele respective au fost introduse date false privind donațiile în numerar făcute de persoane fizice, care ulterior au fost raportate la Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei și la o instituție financiară din țară.

Anchetatorii susțin că sumele de bani provenite din surse ilegale, în valoare de 370.000 de lei, au fost utilizate pentru achiziții și cheltuieli aferente campaniei electorale.

Amintim că din izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA), bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, se adresează președintelui rus, Vladimir Putin. Guțul îi cere direct lui Putin să intervină și îi sugerează să folosească „întregul arsenal de mecanisme diplomatice, politice și juridice pentru a face presiuni asupra autorităților moldovenești”, se arată în documentul publicat pe rețelele sociale.

Evghenia Guțul a fost reținută în seara de 25 martie 2025, la Aeroportul Internațional Chișinău. Aliații lui Șor au organizat proteste la Comrat, pentru a cere eliberarea ei.

Între timp, ministra Afacerilor Interne a anunțat că Guțul urma să zboare la Istanbul. Daniella Misail-Nichitin susține că printre versiunile examinate este și cea potrivit căreia guvernatoarea Găgăuziei intenționa să nu mai revină în țară. Ministra a explicat că polițiștii de frontieră au acționat conform procedurilor, deoarece pe numele Evgheniei Guțul exista consemn.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fiodor Gagauz şi-a anunţat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz va candida pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. El spune că a luat această decizie după consultări cu locuitorii regiunii...

USMF începe admiterea la studii superioare a studenților moldoveni

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a lansat concursul de admitere la studii superioare de licență, integrate și...

R. Moldova și România vor coopera mai strâns Educație şi Apărare

R. Moldova și România își vor consolida cooperarea pe domeniul de educație și apărare. În acest sens, reprezentanții Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova...

Dumitru Vangheli a fugit din ţară cu două zile înainte de perchezițiile de la Moldatsa

Fostul director al Moldatsa, Dumitru Vangheli, ar fi părăsit Republica Moldova cu două zile înainte de perchezițiile Centrului Național Anticorupție la întreprindere. Informația a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.