StiripesursePoliticăDorin Recean: UE ne oferă sprijin, inclusiv financiar, iar noi trebuie...

Dorin Recean: UE ne oferă sprijin, inclusiv financiar, iar noi trebuie să muncim pentru a valorifica acest ajutor

Publicat:

Oportunitățile de dezvoltare a localităților după modelul european, accelerarea procesului de implementare a proiectelor, dar și provocările curente cu care se confruntă cetățenii din regiune au fost discutate la întâlnirea premierului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale (APL) și ai serviciilor desconcentrate din raionul Criuleni.

Șeful Executivului a subliniat că autoritățile vor prioritiza și în continuare inițiativele care aduc beneficii directe oamenilor, menționând că 1,9 miliarde de euro, acordate recent de Uniunea Europeană, vor finanța realizarea reformelor în domeniile-cheie, precum și implementarea proiectelor de infrastructură. De asemenea, în perioada următoare, va fi lansat un apel suplimentar pentru proiecte în cadrul „Satului European”. Cei care, în apelurile anterioare, nu au reușit să obțină finanțare din cauza deficitului de buget vor avea acum această posibilitate, potrivit agrotv.md.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

„Suntem responsabili să explicăm ce înseamnă viața într-un stat european, ce înseamnă pace, stabilitate și oportunități. Uniunea Europeană ne oferă sprijin, inclusiv financiar, iar noi trebuie să muncim pentru a valorifica acest ajutor. Vom continua să investim în proiecte importante și să modernizăm toată țara”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit premierului, Guvernul va veni în sprijinul autorităților locale, prin crearea unui fond pentru finanțarea contribuției proprii. Acest fond va acoperi, temporar, partea de cofinanțare pe care trebuie să o asigure autoritățile locale.  Astfel, va fi accelerată implementarea proiectelor, iar localitățile vor putea începe lucrările fără să aștepte colectarea sumei necesare.


Un alt subiect discutat cu reprezentanții APL vizează situația creată în urma declanșării focarelor de pestă porcină africană din regiunea Criuleni și Anenii Noi. Prim-ministrul a accentuat că autoritățile rămân implicate plenar în stoparea și eliminarea focarelor, iar Agenția Națională pentru Sănătatea Alimentară a angajat medici veterinari care vor activa pe întreg teritoriul țării.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

„Apelul meu la gospodarii din sate, la administrația publică locală, la societate, în general, este să abordăm cu multă seriozitate situația și să colaborăm pentru a preveni un dezastru economic. Vreau să vă rog să acordați atenție și piețelor agroalimentare din raion. Dacă aveți informații despre activități ilegale sau despre agenți economici care vând carne infectată sau suspectă, este esențial să reacționăm rapid. Nu trebuie să permitem ca aceste produse să ajungă în comerțul legal și să pună în pericol sănătatea publică”, a spus șeful Executivului.

Alte subiecte discutate în cadrul ședinței au vizat aprovizionarea cu sistem de apeduct şi canalizare, delimitarea masivă a terenurilor din raion și dezvoltarea infrastructurii iluminatului stradal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.