StiripesurseEconomieBorosan recunoaşte că uzina de la Râbnița poate funcționa la capacitate...

Borosan recunoaşte că uzina de la Râbnița poate funcționa la capacitate redusă

Publicat:

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, admite că uzina de la Râbnița poate funcționa, dar la o capacitate minimă.
Precizarea a fost făcută pentru IPN după ce liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a recunoscut că gazul livrat regiunii transnistrene este parțial folosit în industrie.

Constantin Borosan a subliniat că, în luna noiembrie, Federația Rusă a bombardat infrastructura energetică a Ucrainei, a distrus stația electrică din Podolsk, care alimenta uzina de la Râbnița, ceea ce face imposibilă funcționarea acesteia la capacitatea declarată.

Citeşte şi: 25 de persoane NU au fost lăsate să intre în R. Moldova – Stiripesurse.md

Secretarul de stat al Ministerului Energiei a menționat că, la început de februarie, a vizitat uzine din Râbnița și Tiraspol, care la acel moment nu funcționau.

Constantin Borosan a reiterat că livrările de gaze pe malul stâng nu trebuie să depășească 3 milioane metri cubi pe zi. „Noi urmărim zilnic din rapoartele operatorilor de transport ca să nu existe depășiri”, a comunicat secretarul de stat.

Constantin Borosan a remarcat că este primordial ca oamenii să fie asigurați cu gaze, să nu îndure în frig.


Liderul administrației transnistrene, Vadim Krasnoselski, a precizat că volumul zilnic de 3 milioane de metri cubi de gaze este direcționat nu doar consumatorilor casnici și pentru producția de energie electrică, ci și în industrie. Declarațiile au fost făcute după vizita efectuată, săptămâna trecută, de șeful delegației Uniunii Europene, Jānis Mažeiks, la Uzina Metalurgică din Râbnița.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că informațiile recente privind reluarea activității marilor întreprinderi din industria grea în regiunea transnistreană nu sunt confirmate. Potrivit lui Serebrian, deocamdată doar întreprinderile mici și mijlocii din industria alimentară și cea ușoară funcționează.

În februarie, Chișinăul și Tiraspolul au convenit asupra unei scheme de livrare a gazelor naturale în stânga Nistrului. Una din condițiile înaintate Tiraspolului era limitarea producției industriale. Autoritățile de la Chișinău au insistat asupra acestui fapt. Pentru orice depășiri ale volumului coordonat s-a anunțat că vor fi aplicate taxe suplimentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.