StiripesurseCultură și MediaRămășițele unor mamuți vânați de oameni în urmă cu 25.000 de...

Rămășițele unor mamuți vânați de oameni în urmă cu 25.000 de ani, descoperite în Austria

Publicat:

O echipă de paleontologi a descoperit, în Austria, rămășițele a cinci mamuți lânoși, animale enorme care se pare că au fost vânate și apoi tranșate de oameni, relatează Live Science.

Rămășițele de mamut au fost descoperite în timpul unor săpături în situl Langmannersdorf, aflat la aproximativ 65 de kilometri vest de Viena. Oasele și fildeșii mamuților au fost găsite grupate în două zone diferite, aflate la 15 metri distanță unele de altele, informează Agerpres.

Unul dintre cele cele două grupuri este reprezentat de oasele de mamut, dintre care unele prezintă urme de unelte folosite pentru tranșarea cărnii. În apropiere au fost descoperite și numeroase unelte din piatră.

În cea de-a doua zonă, echipa a descoperit rămășițele a cel puțin trei mamuți. Paleontologii au descoperit fragmente de fildeș și colți întregi de mamut, grupați laolaltă, separat față de oase, ceea ce indică faptul că europenii din Paleolitic procesau probabil fildeșul de mamut, care ar fi putut fi folosit pentru a face vârfuri de suliță.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.