StiripesurseȘtirile zileiBrazilia trimite armata la graniţa cu Venezuela

Brazilia trimite armata la graniţa cu Venezuela

Publicat:

Guvernul brazilian a dispus duminică trimiterea de trupe la graniţa cu Venezuela după ciocniri între populaţia locală şi migranţi, episoade care se înmulţesc în regiune odată cu exodul venezuelenilor şi nicaraguanilor care îşi părăsesc ţara în criză, relatează AFP, potrivit agerpres.

După o reuniune ministerială de urgenţă condusă de preşedintele Michel Temer, duminică, la Brasilia, guvernul a hotărât să trimită în regiune 120 de membri ai Forţei naţionale.

Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă

Decizia a fost luată în urma violenţelor care au avut loc în localitatea de frontieră Pacaraima (nord), unde jefuirea şi uciderea unui comerciant, atribuite venezuelenilor, au provocat altercaţii.

Zeci de locuitori ai acestui oraş, pe străzile căruia trăiesc peste o mie de migranţi, le-au distrus două tabere improvizate şi le-au incendiat bunurile. Au fost trase focuri de armă, magazinele au rămas închise, iar străzile sunt pline de gunoaie.


Trei brazilieni au fost răniţi, potrivit poliţiei militare. Nicio informaţie nu este disponibilă referitoare la numărul de victime de partea venezueleană.

Zeci de mii de venezueleni s-au refugiat în Brazilia în ultimii ani din cauza crizei politice, economice şi sociale cu care se confruntă ţara lor.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

În primul semestru, aproximativ 56.740 de venezueleni au încercat să-şi regularizeze situaţia în Brazilia pentru a obţine drept de azil sau de sejur provizoriu.

“Circa 1.200 de migranţi s-au întors în Venezuela” în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al grupului multidisciplinar brazilian (ONG, armată, organizaţii locale) care operează la graniţa cu Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Ambasadorii permanenţi pe lângă UE ai statelor membre au ajuns joi la un acord politic cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni...

Un nou contingent de militari moldoveni pleacă în Kosovo

Un nou contingent de militari ai Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. Cei 41 de militari...

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.