StiripesurseSocialMarfă de contrabandă la Vama Sculeni

Marfă de contrabandă la Vama Sculeni

Publicat:

Un lot comercial de mărfuri tăinuite la trecerea frontierei au fost depistate de vameșii de la Sculeni într-un microbuz condus de un tânăr de 27 de ani.

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Sculeni, după ce, la pista de control pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autoturism de model „Mercedes Sprinter”, ce se deplasa din Italia.

Vezi şi: VIDEO Maia Sandu se teme de implicarea Rusiei în alegerile parlamentare – Stiripesurse.md

În declarația vamală a călătorului, șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani, a indicat toate bunurile pe care le transporta.

Urmare a controlului vamal fizic detaliat al mijlocului de transport, printre mărfurile declarate au fost depistate, în cantități comerciale, produse cosmetice, articole de parfumerie, lumânări LED și tehnică de uz casnic, care nu au fost declarate autorității vamale.


Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.