StiripesursePoliticăOlesea Stamate, răspunde atacurilor: “Eliberările nu sunt bazate pe legea amnistiei”

Olesea Stamate, răspunde atacurilor: “Eliberările nu sunt bazate pe legea amnistiei”

Publicat:

Olesea Stamate, juristă și deputată PAS, a reacționat pe pagina sa de Facebook la atacurile care i-au fost aduse în contextul eliberării din închisoare a unor persoane controversate. Stamate a subliniat că reproșurile din întâlnirile electorale, precum și discuțiile publice legate de implicarea unei ambasade în eschivarea unui deputat de la justiție, sunt folosite pentru a devia atenția de la subiecte importante.

“Atacurile asupra mea sunt, în esență, o încercare de a discredita, de a mă face responsabilă pentru eliberarea unor persoane condamnate, dar acest lucru nu are legătură cu legea amnistiei”, a explicat Stamate. Fostul procuror general a precizat că eliberările condiționate au fost făcute în conformitate cu articolul 91 alin. (5) din Codul Penal, adoptat în 2002, care prevede posibilitatea revizuirii pedepsei și eliberării condiționate a deținuților pe viață. Această practică este reglementată și de standardele europene, fiind susținută de mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În cazul lui Radulov, Stamate a menționat că solicitarea de aplicare a amnistiei a fost respinsă de instanțele de judecată, iar ulterior a fost solicitată eliberarea condiționată conform legii. “Eliberările respective NU se bazează pe legea amnistiei”, a subliniat ea, adăugând că orice interes personal al său sau al apropiaților săi în acest subiect este doar o bârfă menită să o discrediteze și să abată atenția publicului de la alte teme relevante.

În încheiere, Stamate a avertizat că atacurile se vor intensifica în perioada campaniei electorale, chiar și din partea unor juriști care ar trebui să știe să citească o lege și o hotărâre judecătorească corect. Ea a adăugat cu umor: „Prietenilor mei, nu mor caii când vor câinii.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic de droguri în Capitală: VIDEO Un tânăr a fost prins cu marfă în valoare de peste 180 de mii de lei pe piaţa...

Un tânăr de 23 de ani, suspectat că vindea droguri în Chișinău, a fost reținut în flagrant de polițiști și procurori. Asupra acestuia au...

Sondaj: Igor Dodon ar câştiga detaşat alegerile prezidenţiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Igor Dodon, Vasile Costiuc și Igor Grosu ar acumula cele mai multe voturi. Datele se...

Ministrul Educației reacţionează la tentativa de fraudare a examenului de Bacalaureat

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reacționat la informațiile Centrului Național Anticorupție cu privire la intenția de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Și asta după...

Cei mai mulţi moldoveni îşi doresc aderarea la UE, dar Unirea cu România nu este prea atrăgătoare (sondaj)

Jumătate dintre alegătorii R. Moldova ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar fiecare al treilea cetățean vrea unirea cu România. Datele se regăsesc...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.