StiripesurseȘtirile zileiDodon insistă. Vrea o lege „cu privire la agenții străini”

Dodon insistă. Vrea o lege „cu privire la agenții străini”

Publicat:

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, insstă că în Moldova trebuie adoptată o lege „cu privire la agenții străini”.

Citește și: Interlopul Iurie Radulov, alias „Babior”, a părăsit Moldova după ce a fost eliberat din pușcărie

„Baza unei astfel de legi poate fi modelul american sau cel ungar. Susținem ideea includerii în legislație a normelor orientate spre combaterea influenței străine și protejarea suveranității”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.

Fostul ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a comentat, într-o intervenție pe pagina sa de socializare că această inițiativă „periculoasă” vine din partea forțelor politice care se opun drumului european al Moldovei.

„Legea cu agenții străini este calea cea mai sigură spre dictatură și izolare internațională. Moldova nu are nevoie de așa ceva. Țara noastră are nevoie de democrație, libertate și drum european – nu de metode autoritare care vin din Est. Asemenea legi au fost deja aplicate în Rusia și recent în Georgia, iar rezultatele sunt alarmante. Un caz recent care arată cât de periculos poate deveni acest drum este cel al Helen Khoshtaria, lideră de partid și fostă deputată în Georgia. Pentru că a protestat pașnic împotriva acestei legi nedrepte, a fost reținută, torturată și umilită public”, a scris Popescu pe pagina sa de socializare.


Potrivit proiectului, ONG-urile, organizațiile media sau alte entități care primesc cel puțin jumătate din veniturile lor din surse externe ar urma să fie etichetate drept „agenți străini” și incluse într-un registru special. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ambasadorul Rusiei a fost convocat de Ministerul de Externe de la București

Ministrul interimar de Externe Oana Ţoiu anunţă că ambasadorul Federaţiei Ruse a fost convocat la Ministerul de Externe al României, în urma incidentelor din...

CALM invocă presiuni asupra APL: ‘Viitorul european al R.Moldova presupune respectarea Constituției, a legilor și a principiilor statului de drept’

„Întregul proces al reformei APL se desfășoară, în prezent, în afara legii”, este una dintre constatările semnalate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM)...

Mihai Isac: De ce India este un partener aparte pentru R.Moldova

Integrarea europeană rămâne direcția strategică a Republicii Moldova, dar, într-o lume fragmentată, apropierea de Uniunea Europeană nu poate însemna limitarea diplomației la un singur...

26 de instituții publice oferă toate serviciile în format online

Serviciile publice din Republica Moldova sunt digitalizate în proporție de aproximativ 65% pentru cetățeni și de 76% pentru mediul de afaceri. Potrivit Agenției de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.