StiripesurseExternePoliţia spaniolă închide un restaurant chinezesc care servea pe post de...

Poliţia spaniolă închide un restaurant chinezesc care servea pe post de raţă prăjită porumbei morţi adunaţi de pe străzi

Publicat:

Poliţia municipală din Madrid a închis un restaurant chinezesc care, pe lângă faptul că încălca numeroase reglementări sanitare – carne şi peşte fără etichetă, gândaci care mişunau prin bucătărie, capcane pentru şobolani pe podea -, servea pe post de raţă prăjită porumbei morţi adunaţi de pe străzi, informează marţi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

La 25 martie, mai mulţi agenţi au vizitat unitatea, situată în cartierul Usera, unde se află o mare comunitate de chinezi şi numeroase unităţi alimentare chinezeşti.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, care au discutat cu EFE, agenţii au constatat că alimentele erau servite în condiţii insalubre la unitatea pe care au inspectat-o.

Citeşte şi: Ion Bulgac pleacă din CUB – Stiripesurse.md

În bucătărie, au găsit opt congelatoare pline cu trei tone de carne şi peşte fără etichete, trasabilitate sau ştampile cu data expirării şi fără termometre care să determine temperatura din interiorul unităţilor frigorifice.


În încăperea în care era depozitat gunoiul, agenţii au găsit un recipient de plastic deschis, cu 100 de litri de grăsime înăuntru, şi o vitrină frigorifică cu scoici, midii şi castraveţi de mare, o specie de animal marin a cărei comercializare şi consum sunt interzise datorită statutului său de faună protejată. În bucătărie, poliţiştii au găsit doi porumbei curăţaţi de pene, raţe, recipiente cu aditivi alimentari şi coloranţi şi pungi cu plante.

Din aceste motive, serviciile municipale de sănătate au închis restaurantul, iar Poliţia Municipală îl cercetează pe proprietar, sub suspiciunea de delict împotriva sănătăţii publice şi delict contra florei şi faunei.

Portalul Europa Press a calificat descoperirile făcute de poliţia municipală madrilenă drept “insalubritate extremă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.