StiripesursePoliticăCe este Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova

Ce este Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova

Publicat:

Oficiul de legătură al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Republica Moldova este tot mai des menționat în dezbateri publice. Totodată, unii politicieni consideră că existența unei astfel de entități în țară ar pune în pericol neutralitatea R. Moldova, consfințită în articolul 11 din Constituție, potrivit agora.md.

Ce este Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova?

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Deschis în 2017 la solicitarea autorităților Republicii Moldova, Oficiul de Legătură al NATO din Chișinău funcționează ca misiune diplomatică oficială a Alianței în țara noastră. Acesta are un rol important în consolidarea relațiilor NATO–Moldova, facilitând dialogul politic și cooperarea practică, oferind consultanță și asistență pentru implementarea programelor comune, precum și promovând în rândul publicului o mai bună înțelegere a parteneriatului dintre Moldova și NATO prin activități de diplomație publică, precizează Alianța Nord-Atlantică.

Încă din momentul deschiderii era specificat caracterul civil și diplomatic al acestei misiuni, scopul principal fiind coordonarea programelor de sprijin derulate de NATO în R. Moldova. Totodată, Oficiul de Legătură al NATO are rolul de a oferi asistență în procesul de modernizare a sistemului de apărare și securitate al R. Moldova, scrie DW.


Oficiul de Legătură al NATO a fost deschis la cererea Guvernului de la Chișinău și nu implică obligații din partea țării noastre, astfel de reprezentanțe fiind deschise în mai multe țări partenere NATO.

Diferența dintre Oficiul de Legătură NATO și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO (CID NATO)

Centrul de Informare și Documentare privind NATO (CID NATO) din R. Moldova este o organizație neguvernamentală care are ca scop informarea publicului despre valorile și principiile euro-atlantice. Centrul sprijină cooperarea dintre Moldova și NATO, desfășurând activități educative și de comunicare pentru a explica ce presupune acest parteneriat și ce obiective comune sunt stabilite prin acordurile de cooperare, se precizează pe site-ul instituției.

Printre obiectivele instituției se mai numără:

  • Pledarea pentru o cooperare mai strânsă cu NATO;
  • Sprijinirea instituțiilor guvernamentale în reforma sectorului de securitate;
  • Încurajarea Comunicării Strategice în sectoarele securității și apărării;
  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele de securitate și apărare;
  • Informarea societății despre multiplele aspecte ale securității;
  • Promovarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”.

CID NATO a fost creat în perioada când Partidul Comuniștilor din Republica Moldova era la guvernare, Vasile Tarlev era prim-ministru, iar Vladimir Voronin deținea funcția de președinte.

Crearea Centrului a fost stipulată în cadrul Programului Naţional de implementare a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, aprobat de Guvern la 29.12.2006. Astfel, la 3 octombrie 2007 CID NATO a fost inaugurat oficial în prezenţa Adjunctului Asistentului Secretarului General NATO pentru Diplomaţie Publică, Stefanie Babst, şi Ministrului Apărării, Vitalie Vrabie.

Așadar, CID NATO este o organizație neguvernamentală ce are ca scop desfășurarea unor acțiuni de informare privind colaborarea dintre R. Moldova și NATO, iar Oficiul de Legătură al NATO este misiunea diplomatică oficială a NATO la Chișinău. Amebele instituții au un caracter strict civil și nu atentează la statutul de neutralitate a țării noastre.

Neutralitatea R. Moldova și cooperarea cu NATO

Deși articolul 11 din Constituție declară neutralitatea țării și interzice staționarea trupelor străine, cooperarea civilă și tehnică cu organizații internaționale, inclusiv NATO, este permisă și reprezintă o practică obișnuită în relațiile internaționale.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Prezența unui oficiu diplomatic al NATO în Chișinău nu obligă R. Moldova să adere la NATO. Totodată, țara noastră colaborează cu Alianța Nord-Atlantică încă din 1994, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, alături de state precum Azerbaijan, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Serbia și altele.

Cu toate acestea, cooperarea dintre țara noastră și NATO în continuare generează controverse în spațiul public.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski îi propune lui Putin discuții față în față într-o scrisoare deschisă

Volodimir Zelenski a cerut o întâlnire față în față cu Vladimir Putin, într-o nouă tentativă de a pune capăt războiului. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui rus,...

Moldova va actualiza Cartea Roșie. Zeci de specii vor fi incluse, iar altele vor fi eliminate de pe listă

Republica Moldova se pregătește să actualizeze Cartea Roșie, principalul document care include speciile rare și periclitate de plante, fungi și animale. După doi ani...

În urma poluării râului Nistru, Moldova reactivează un mecanism folosit ultima dată acum 15 ani

În urma poluării râului Nistru cu produse petroliere în primăvara acestui an, Centrul Național de Management al Crizelor a inițiat procesul de Evaluare a...

Cinci companii din R. Moldova vor primi sprijin în valoare de 425.000 de euro pentru proiecte de reciclare

Cinci companii din Republica Moldova vor primi sprijin în valoare totală de până la 425.000 de euro din partea Uniunii Europene și a Programului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.