StiripesurseExterneIncendiu la un cămin de bătrâni din China: Cel puţin 20...

Incendiu la un cămin de bătrâni din China: Cel puţin 20 de oameni au murit arşi de vii

Publicat:

Douăzeci de persoane au murit într-un incendiu produs într-un cămin pentru persoane în vârstă în nordul Chinei, a anunţat miercuri agenţia oficială Xinhua, preluată de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Incendiul s-a declanşat marţi seară, în jurul orei locale 21:00 (13:00 GMT), într-un cămin pentru persoane în vârstă din comitatul Linghua, în provincia Hebei (nord), la circa 180 km de Beijing.

Citeşte şi: Acoperişul unui club de noapte S-A PRĂBUŞIT peste oameni: Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Stiripesurse.md

Bilanţul oficial este de 20 de morţi la ora 03:00 dimineaţă.

“Alţi pacienţi în vârstă din această unitate au fost transferaţi în spitale vecine pentru a fi examinaţi şi a beneficia de îngrijiri medicale”, a adăugat agenţia.


Cauzele declanşării incendiului fac obiectul unei anchete, potrivit Xinhua.

Incendiile soldate cu victime sunt relativ curente în China din cauza normelor de construcţie şi a măsurilor de prevenţie insuficiente sau care nu sunt respectate, notează AFP.

“Căminele pentru pensionari trebuie să fie mai atente la securitatea privind incendiile”, scria miercuri o internaută într-un comentariu pe reţeaua socială Weibo.

În ianuarie, un incendiu într-o piaţă de legume din Zhangjiakou, la nord-vest de Beijing, a provocat moartea a opt persoane şi rănirea altor 15.

O lună mai devreme, nouă persoane au murit într-un incendiu pe un şantier în construcţii în oraşul Rongcheng, în estul Chinei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.