StiripesurseSănătateDiabetul în sarcină, asociat cu un risc crescut de autism și...

Diabetul în sarcină, asociat cu un risc crescut de autism și ADHD pentru copil

Publicat:

O analiză a peste 200 de studii vine să întărească dovezile privind asocierea dintre diabetul matern şi un risc crescut de probleme neurologice la copii, inclusiv autism sau ADHD.

Cercetarea analizează date colectate de la peste 56 de milioane de perechi mamă-copil, evidenţiind faptul că riscurile pentru tulburări neurodezvoltare sunt semnificativ mai mari în rândul copiilor ale căror mame au avut diabet înainte sau în timpul sarcinii, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Rămâne totuşi neclar dacă diabetul cauzează direct aceste probleme. Însă, atunci când mamele suferă de diabet în timpul sarcinii, copiii lor au un risc cu 28% mai mare de a fi diagnosticaţi cu o tulburare de neurodezvoltare (tulburări care afectează gândirea, comportamentul sau învăţarea), arată analiza realizată de cercetători chinezi, care a inclus 202 studii anterioare.

Dintre acestea, 110 studii s-au axat pe diabetul gestaţional, o afecţiune dezvoltată în timpul sarcinii, care, de obicei, dispare după naştere, în timp ce 80 au examinat diabetul pre-gestaţional – atunci când o femeie este diagnosticată cu diabet zaharat de tip 1 sau de tip 2 înainte de sarcină.


Riscurile au fost mai mari pentru femeile care au avut diabet înainte de sarcină, comparativ cu cele care au dezvoltat diabet gestaţional.

Analiza arată că riscurile pentru copiii mamelor cu diabet în sarcină au fost cu 25% mai mari pentru autism, cu 30% mai mari pentru tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) şi cu 32% mai mari pentru dizabilitate intelectuală.

De asemenea, s-au constatat creşteri ale riscului cu 20% pentru dificultăţi de comunicare, cu 17% pentru probleme de mişcare şi cu 16% pentru tulburări de învăţare, în comparaţie cu copiii ale căror mame nu au avut diabet în timpul sarcinii.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Diabetul diagnosticat înainte de sarcină părea să aducă un risc cu 39% mai mare pentru una sau mai multe dintre aceste tulburări de neurodezvoltare, comparativ cu diabetul gestaţional, care apare în sarcină şi adesea dispare ulterior, se arată într-un raport publicat de The Lancet Diabetes & Endocrinology.

Se estimează că aproximativ 14% dintre femeile însărcinate din întreaga lume sunt afectate de diabet gestaţional mellitus (diabet zaharat).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.