StiripesurseExterneApariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba...

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

Publicat:

Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters.

”Duminica Floriilor fericită, Săptămână Mare binecuvântată,” a transmis Suveranul Pontif, înainte de a reveni în interiorul Vaticanului, oprindu-se din loc în loc pentru a vorbi cu credincioşii, inclusiv cu un grup de măicuţe vizibil încântate, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Spre deosebire de duminica trecută, când a apărut pentru prima dată în public de la externarea sa, papa nu a mai fost văzut cu tub de oxigen sub nas. Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost externat pe 23 martie, după ce a petrecut cinci săptămâni în spital pentru tratamentul infecţiei pulmonare, despre care medicul său a spus ulterior că i-a pus viaţa în pericol.

Echipa sa medicală i-a recomandat două luni de repaus, iar la început papa a rămas în afara atenţiei publice după revenirea la Vatican. Totuşi, în ultima săptămână, a făcut patru apariţii neanunţate, semn că starea sa de sănătate s-ar putea îmbunătăţi. De asemenea, a avut o scurtă întâlnire cu regele Charles al III-lea şi regina Camilla ai Marii Britanii.


Rămâne neclar cât de activ va fi Papa Francisc în cadrul Săptămânii Mari, cea mai importantă perioadă din calendarul Bisericii Catolice, marcată de slujbe şi ceremonii importante.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.