StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski: Ucraina nu a primit sistemele Patriot promise la summitul NATO

Zelenski: Ucraina nu a primit sistemele Patriot promise la summitul NATO

Publicat:

Ucraina nu a primit încă sistemele de apărare antiaeriană Patriot promise în cadrul summitului NATO de la Washington. Despre acest lucru a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru emisiunea 60 Minutes de la CBS News.

„Nu vreau să mă plâng, suntem recunoscători Statelor Unite pentru ajutorul acordat. Dar când copiii și adulții mor sub bombardamente, nu înțeleg de ce nu ne putem înțelege asupra livrării unor sisteme Patriot suplimentare. Mai ales că un astfel de acord a fost anunțat la summitul NATO, însă noi nu le-am primit niciodată”, a spus Zelenski.

Potrivit liderului de la Kiev, Ucraina nu are suficiente sisteme de apărare pentru a respinge atacurile balistice rusești și este dispusă să achiziționeze aceste echipamente sau chiar să le producă în baza unor licențe, inclusiv cu sprijinul financiar al partenerilor europeni.

„Le-am spus foarte clar americanilor că suntem pregătiți să cumpărăm aceste sisteme. O unitate Patriot costă 1,5 miliarde de dolari. Avem nevoie de cel puțin 10 pentru a acoperi orașele mari, acolo unde se află populația civilă. Asta înseamnă 15 miliarde – suntem gata să plătim această sumă, vom găsi banii”, a declarat Zelenski.

El a menționat că a propus inclusiv obținerea licenței pentru producerea sistemelor Patriot și a rachetelor aferente, în discuțiile purtate atât cu fostul președinte Joe Biden, cât și cu actualul lider republican Donald Trump. De asemenea, Ucraina a cerut ca unele sisteme Patriot, aflate în alte țări, dar deținute de SUA, să-i fie închiriate temporar.


„Sunt diferite opțiuni. Nu e vorba doar de bani. Dar SUA spun că nu este posibil acum, în timp ce trimit sisteme Patriot, de exemplu, Israelului. Nu spun că Israelul nu are nevoie. Dar dacă suntem parteneri corecți, nu putem găsi o soluție și pentru apărarea Ucrainei?”, a concluzionat Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Igor Grosu îndeamnă primarii să finalizeze cât mai repede amalgamarea

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, anunță că 761 de localități din Republica Moldova, adică mai mult de 85% din totalul primăriilor, au inițiat procedura de...

CNA confirmă ancheta penală privind angajarea lui Taburceanu la Moldatsa

Anastasia Taburceanu este vizată în cauza penală privind abuzul de serviciu la Moldatsa. Investigațiile au loc inclusiv după perchezițiile desfășurate la întreprinderea de stat. „Centrul...

Un bărbat a fost salvat de medicii de la Urgență, după ce fusese mușcat de un șarpe

Un bărbat de 57 de ani, dintr-o localitate a raionului Strășeni, a fost mușcat de un șarpe în timp ce-și păștea turma de animale. Potrivit...

Fostul șef al Metalferos a declarat 80 de terenuri și un depozit de 1,5 milioane de lei

Directorul general al SA „Metalferos”, Petru Bondari, care și-a anunțat demisia pe 4 iulie, a declarat pentru anul 2025 o avere ce include 80...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.