StiripesurseSocialVIDEO Sușițchi a fost reținut imediat după anularea eliberării din închisoare

VIDEO Sușițchi a fost reținut imediat după anularea eliberării din închisoare

Publicat:

Poliția anunță că l-a reținut pe condamnatul Sușițchi Dorin Mihail, după ce Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia anterioară de eliberare din detenție.

Potrivit oamenilor legii, Sușițchi a fost localizat în momentul în care intenționa să-și ridice pașaportul străin, iar acesta urmează să fie escortat înapoi în penitenciar.

Condamnat în 2002 la detenție pe viață, Sușițchi Dorin Mihail a beneficiat anul trecut de comutarea pedepsei la 30 de ani de închisoare, fiind eliberat în februarie 2025.

Citeşte şi: Dragalin detonează ‘NUCLEARA’: 40 de judecători au fost șantajați de trei persoane – Stiripesurse.md

După recursul procurorilor, instanța a decis anularea eliberării, iar autoritățile au intervenit pentru reținerea sa.


De menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat excluderea Olesei Stamate, fosta șefă a Comisiei juridice, numiri și imunități, din cadrul formațiunii politice, în urma implicării sale în modificările controversate ale legii amnistiei, care au permis eliberarea unor deținuți periculoși.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, ea scris că a primit cu înțelegere decizia conducerii PAS și a subliniat că înțelege contextul politic dificil și atacurile informaționale dure care i-au fost direcționate în ultimele zile, în special într-un an electoral.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.