Casa Albă a calculat eronat balanța puterii în războiul taxelor vamale cu China, constată Gideon Rachman în „The Financiak Times” (Marea Britanie), trecând în revistă rezultatele așa-numitei „Zi a Eliberării”.
Când nu ești sigur folosește majuscule. „NIMENI nu scapă”, insista duminică Donald Trump, într-o clarificare mai degrabă derutantă a anunțului său cum că SUA vor excepta telefoanele și alte bunuri electronice de la taxele vamale. Acea excepție era ea însăși modificarea unei măsuri anunțate săptămâna trecută: taxe „reciproce” de 145% pe toate importurile din China – și ea la rându-i o majorare spectaculoasă a unor taxe anunțate abia cu câteva zile mai înainte. Mai sunteți cu mine?
Un observator neinițiat ar putea gândi că toate aceste modificări bruște ale politicii fiscale sunt dovada că la Casa Albă e haos. Admiratorii lui Trump nu sunt de acord. Finanțistul Bill Ackman saluta o anterioară cotitură de 180 de grade cu scrâșnet de roți drept „genial executată […] De manual, «Arta Negocierii»”.
Cei mai înfocați simpatizanți ai lui Trump continuă să insiste că el e un maestru al strategiei. Oricine afirmă altceva riscă să fie acuzat că e bolnav de Trump Derangement Syndrome [o antipatie irațională față de personaj – n.trad.].
Din păcate eu încă mai sunt bolnav de TDS. (Vaccinul a fost interzis.)
În mintea-mi cuprinsă de febră pare că Trump are o mână mult mai proastă decât își închipuia el în jocul de poker al taxelor vamale cu China. Și cu cât îi va lua mai mult lui Trump să admită fără rezerve acest lucru, cu atât mai mult vor avea de pierdut el și SUA.
Prezumpția de la care au pornit Trump și ai săi războinici comerciali e aceea că China s-ar situa automat în dezavantaj într-un conflict al taxelor vamale. Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, argumenta că China „joacă cu o pereche de doiari […] Noi le exportăm o cincime din ce ne exportă ei nouă, deci pentru ei acesta e o mână perdantă”.
Deficiențele din logica lui Trump și Bessent sunt explicate limpede într-un articol publicat recent de Adam Posen în revista Foreign Affairs. Posen subliniază că faptul că China exportă mult mai mult în SUA decât viceversa e în realitate un avantaj pentru ea – nu o slăbiciune.
SUA nu cumpără din milă produse din China. Americanii își doresc ce produce China. Așadar, dacă acele produse se scumpesc considerabil – sau chiar dispar cu totul de pe piață – americanii vor avea de suferit.
Semnificația deciziei agonizante în privința telefoanelor e aceea că Trump a admis în sfârșit, fie și tacit, un lucru pe care mereu l-a negat: taxele vamale sunt plătite de importator, nu de exportator.
Peste 50% din telefoanele vândute în SUA sunt iPhone, iar peste 80% din ele sunt produse în China. Americanii se vor plânge gălăgios dacă prețul lor va crește de peste două ori. „Ziua Eliberării” nu ar fi trebuie să însemne ziua eliberării de telefoane.
Telefoanele și piesele de calculator sunt cele mai evidente candidate pentru o scutire. Nu sunt însă și exemple izolate. Trump va trebui să spere că vara aceasta nu va fi prea caldă, întrucât cam 80% din aparatele de aer condiționat de pe glob sunt produse în China; tot acolo unde se produc și 75% din ventilatoarele importate de SUA. Și Casa Albă va trebui cu siguranță să-și dorească încheierea războiului comercial mai înainte de Crăciun, dat fiind că 75% din păpușile și bicicletele importate de America tot în China sunt produse.
Dar nu pot fi produse toate acestea și în America? Firește, teoretic. Dar va mai dura ceva până se vor construi noi fabrici, iar produsul final va fi mai scump.
Trump detestă presa defavorabilă și nu vrea să vadă titluri negative. Astfel că, mai degrabă decât să îndure penuria și inflația, mai probabil e că va tot continua să adauge mărfuri pe lista scutirilor de taxe vamale.
Condiții în care China își permite să joace la expectativă. Dar dacă Beijingul va decide că merită să contraatace, atunci se poate folosi de arme foarte eficiente. China produce aproape 50% din ingredientele antibioticelor de care americanii sunt dependenți. F35, piesa de bază a forțelor aeriene americane, necesită piese conținând pământuri rare furnizate de China. China e și al doilea cel mai mare deținător extern de obligațiuni ale Trezoreriei SUA – lucru care poate conta atunci când piața e supusă la presiune.
Chiar și dacă administrația Trump va putea identifica o categorie de produse căreia nici un american nu-i va duce dorul, e greu de crezut că astfel i s-ar putea provoca Chinei daune epocale.
Piața americană reprezintă doar vreo 14% din exporturile Chinei. Joerg Wuttke, fost șef al Camerei Europene de Comerț de la Beijing, explică că taxele americane sunt „incomode, dar nu vor fi o amenințare pentru economie […] E o economie de 14-15 trilioane de dolari, iar exporturile în SUA sunt de 550 de miliarde de dolari”.
Casa Albă tot repetă cu regret că președintele Xi Jinping ar fi trebuit să pună deja mâna pe telefon. Dar cum Trump e acum în plină retragere, Xi nu are nici un motiv să înceapă negocieri – și cu atât mai puțin să implore milă.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
În plus, sistemul autoritar controlat strict de Partidul Comunist e probabil mult mai bine pregătit pentru a absorbi șocul unei perioade de dificultăți politice și economice decât sunt SUA, unde instabilitatea economică se transformă numaidecât în presiune politică.
Xi e perfect capabil să greșească grav și fără a fi forțat de alții. Gestionarea pandemiei de CoViD-19 de către China a dovedit-o. Însă chinezii se pregătesc pentru o confruntare comercială cu SUA de vreme îndelungată – și și-au analizat în profunzime opțiunile. Casa Albă, din contră, își ajustează politica din mers.
Trump și-a dat sieși o mână perdantă. Mai devreme sau mai târziu va trebui să cedeze. De manual, Arta Negocierii!
