StiripesurseExterneȘeful NATO,într-o vizită surpriză la Odesa: 'Negocierile privind încetarea focului în...

Șeful NATO,într-o vizită surpriză la Odesa: ‘Negocierile privind încetarea focului în Ucraina nu sunt facile’

Publicat:

Eforturile preşedintelui american Donald Trump în vederea unei încetări generale a focului între Kiev şi Moscova ”nu sunt facile”, a declarat marţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a denunţat atacurile ruse ”teribile” împotriva civililor în Ucraina, transmite AFP şi Reuters.

”Aceste discuţii nu sunt facile în special ca urmare a acestei violenţe oribile”, a declarat Mark Rutte la Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei, unde a sosit într-o vizită surpriză, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

”Dar susţinem toate eforturile preşedintelui Trump în favoarea păcii”, a adăugat şeful NATO, care a calificat drept ”scandaloase atacurile teribile, sistematice” ale Rusiei.

El a adăugat că NATO va continua să sprijine Ucraina.


”Poporul ucrainean a îndurat atât de multe – nu în ultimul rând atacul de la Sumî din Duminica Floriilor. Sprijinul NATO este nezdruncinat. Vom continua să ajutăm Ucraina astfel încât să se poată apăra astăzi şi să descurajeze o agresiune viitoare, asigurând o pace justă şi durabilă”, a scris Rutte pe platforma X.

Aceste comentarii intervin la două zile după un dublu atac rus care a ucis 35 de civili în oraşul Sumî, din nord-estul Ucrainei.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a subliniat că ţara sa are ”nevoie stringentă” de sisteme de apărare antiaeriană.

De asemenea, şeful statului ucrainean s-a pronunţat pentru pregătirea ”rapidă şi eficace” a unui contingent militar occidental în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.