StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul cere sprijinul americanilor în fața 'acțiunilor arbitrare' ale Chinei

Taiwanul cere sprijinul americanilor în fața ‘acțiunilor arbitrare’ ale Chinei

Publicat:

Preşedintele taiwanez Tasi Ing-wen a cerut joi susţinere din partea SUA, după ce a afirmat că Beijingul a izolat Taiwanul pe plan internaţional şi a prejudiciat pacea din regiune, informează dpa, potrivit agerpres.

Tsai a făcut aceste declaraţii în timp ce-i ura bun venit lui William Brent Christensen, noul director al Institutului American, care este de facto Ambasada SUA în Taiwan.

Citește și: Abu Bakr al-Baghdadi cere continuarea ‘jihadului’

Relaţiile dintre Taiwan şi SUA constituie un fundament pentru pace şi stabilitate în regiunea India-Pacific, a declarat Tasi citat de Central News Agency, subliniind că ţările care gândesc la fel trebuie să-şi exprime în mod serios îngrijorarea faţă de “acţiunile arbitrare” ale Chinei.

Potrivit liderului taiwanez, recenta suspendare a relaţiilor între El Salvador şi Taipei, schimbările globale din cursele aeriene în ceea ce priveşte modul în care acestea se referă la Taiwan, precum şi pierderea dreptului de a găzdui anul viitor Jocurile Olimpice de Tineret din Asia de Est toate acestea s-ar datora presiunilor din partea Chinei.


Taiwanul are propriul guvern din 1949, când naţionalişti chinezi s-au refugiat aici după ce au pierdut războiul civil în faţa comuniştilor în China. Beijingul consideră autoguvernarea democratică taiwaneză parte a teritoriului său.

Citește și: Cristina Kirchner a rămas fără imunitate și va fi cercetată pentru corupție

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nosatîi dă vina pe victimă în cazul militarului rănit la Bălţi: ‘Indisciplină personală!’

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că toate persoanele vinovate de rănirea militarului de la Bălți vor fi sancționate și că acest accident s-a...

Trafic de droguri în Capitală: VIDEO Un tânăr a fost prins cu marfă în valoare de peste 180 de mii de lei pe piaţa...

Un tânăr de 23 de ani, suspectat că vindea droguri în Chișinău, a fost reținut în flagrant de polițiști și procurori. Asupra acestuia au...

Sondaj: Igor Dodon ar câştiga detaşat alegerile prezidenţiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Igor Dodon, Vasile Costiuc și Igor Grosu ar acumula cele mai multe voturi. Datele se...

Ministrul Educației reacţionează la tentativa de fraudare a examenului de Bacalaureat

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reacționat la informațiile Centrului Național Anticorupție cu privire la intenția de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Și asta după...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.