StiripesurseCultură și MediaDiverseCercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor...

Cercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziţionare prin satelit imputat Rusiei

Publicat:

Cercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziţionare prin satelit, un fenomen care este în creştere în ţară din 2022, a declarat marţi pentru AFP şeful proiectului.

Finlanda a înregistrat o creştere a cazurilor suspectate de bruiaj al serviciilor sistemului global de navigaţie prin satelit (GNSS), precum GPS şi Galileo, începând cu 2022, cu repercusiuni asupra aviaţiei şi traficului maritim, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Aceste interferenţe provin din Rusia şi au perturbat şi imagistica spaţială folosită de forţele armate, de gărzile de frontieră şi de sectorul forestier din Finlanda, afirmă autorităţile ţării.

Motivaţi de “necesitatea urgentă” de a combate aceste perturbări, care prezintă atât riscuri de securitate, cât şi riscuri economice, cercetători finlandezi au început să lucreze la un program de identificare şi atenuare a bruiajului intenţionat al sistemelor de poziţionare prin satelit, a explicat Mika Saajasto, om de ştiinţă responsabil de acest proiect la autoritatea naţională pentru topografie.


“Vom dezvolta soluţii algoritmice adaptate condiţiilor noastre, capabile să identifice interferenţa şi să avertizeze utilizatorul final că este ceva în aer care nu-şi are locul”, a spus el.

Anul trecut în Finlanda au fost înregistrate 2.000 de cazuri de perturbări ale semnalului GPS, faţă de doar 239 în 2023, potrivit agenţiei finlandeze pentru transport şi comunicaţii Traficom.

Finlanda are o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia şi şi-a întărit apărarea şi a închis frontiera după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, aminteşte AFP.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Proiectul finanţat de UE se va desfăşura pe o perioadă de doi ani în Karelia de Nord, o regiune din estul Finlandei în care astfel de interferenţe au fost deosebit de frecvente.

“Unele avioane nu au putut ateriza” din această cauză, a menţionat Mika Saajasto.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.