StiripesurseCultură și MediaDiverseApple, lider pe piața de smartphone-uri în primul trimestru al anului

Apple, lider pe piața de smartphone-uri în primul trimestru al anului

Publicat:

Grupul american Apple a avut cele mai mari vânzări de smartphone-uri în primul trimestru al acestui an, graţie lansării modelului iPhone 16e şi a cererii puternice în ţări precum Japonia şi India, arată datele publicate luni de firma de cercetare de piaţă Counterpoint Research, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

“În conformitate cu estimările noastre actuale, anunţul tarifelor nu a dus la o creştere majoră a cererii din cauza incertitudinilor cu privire la tarife şi politici. În condiţiile în care tarifele au fost anunţate în aprilie, nu au avut un impact asupra cererii de iPhone în primul trimestru din 2025”, a declarat analistul şef de la Counterpoint, Ankit Malhotra, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

În primele trei luni ale acestui an, piaţa mondială de smartphone a crescut cu 3% în ritm anual. Scăderile de pe pieţele dezvoltate au fost contracarate de creşterea din China şi continuarea revenirii vânzărilor pe pieţele emergente cheie din America Latină, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa.

Lider al pieţei a fost grupul american Apple, cu o cotă de 19%, în pofida provocărilor cu care s-a confruntat pe o serie de pieţe importante. Vânzările Apple în SUA, Europa şi China fie au stagnat, fie au scăzut. Însă Apple a înregistrat o creştere de două cifre a vânzărilor în Japonia, India, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia de Sud-Est.


Pe locul secund s-a situat grupul sud-coreean Samsung, cu o cotă de 18%. Cercetătorii subliniază că Samsung a avut un început lent de an, din cauza lansării târzii a seriei S25, dar vânzările şi-au revenit după lansarea modelului principal S25 şi a noilor versiuni de telefoane seria A.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Topul primilor cinci producători este completat de producătorii chinezi Xiaomi (14%), vivo (8%) şi OPPO (8%).

În pofida creşterii de 3% din primul trimestru, analiştii de la Apple Counterpoint Research se aşteaptă ca, pe ansamblul anului 2025, piaţa de smartphone să se contracte uşor comparativ cu 2024, din cauza incertitudinilor economice şi tarifelor vamale impuse de preşedintele SUA, Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.