StiripesurseSocialCarnea de miel, la mare căutare înainte de Paște: Ciobanii din...

Carnea de miel, la mare căutare înainte de Paște: Ciobanii din sudul țării nu duc lipsă de clienți

Publicat:

În ajunul Paștelui, carnea de miel este tot mai solicitată, iar stânele din sudul Republicii Moldova devin puncte de atracție pentru cumpărători. La Beșghioz, raionul Ceadâr-Lunga, ciobanul Vasile Stoianov, în vârstă de 67 de ani, spune că vânzările merg bine, iar oamenii preferă să cumpere direct de la fermă, unde pot obține un preț mai avantajos și își pot alege singuri mielul, potrivit moldova1.md.

„Mieii sunt foarte buni, au câte 30-40 de kilograme. Este pentru prima dată când oile fată atât de mulți miei. La vârsta mea, nu este ușor, dar nu am de gând să renunț. Aceasta este soarta mea”, a spus moș Vasile, care de 45 de ani are grijă de o turmă de 300 de oi.

Stâna lui este una dintre cele mai mari din sat și atrage cumpărători nu doar din Beșghioz, ci și din localitățile vecine. Un kilogram de carne de miel se vinde în medie cu 60 de lei la stână, în timp ce în piețe și magazine prețul ajunge până la 100 de lei.

„Acest miel a fost fătat pe 1 ianuarie și cântărește circa 20-25 de kilograme. Este foarte bun pentru cavarma – mâncarea noastră tradițională”, a spus Ivan Molla, localnic.

Și gospodinele din sat spun că mielul nu lipsește de pe masa de Paște. „Ne pregătim ca toți găgăuzii. Avem carne de miel, aspic, terci de orez cu lapte și, bineînțeles, pască tradițională”, a menționat Maria Seiz.


Sezonul a fost unul productiv pentru oieri, iar cererea crescută arată că tradiția consumului de miel de Paște rămâne puternic înrădăcinată în rândul moldovenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldelectrica a finalizat prima etapă de testare a noii celule de 400 kV de la Stația Electrică Vulcănești

Î.S. „Moldelectrica” a încheiat cu succes etapa de conectare la rețea și testare inițială a noii celule de 400 kV din Stația Electrică Vulcănești,...

Bibliotecile și sectorul editorial din Moldova trec în format digital

Republica Moldova își va transforma digital bibliotecile și sectorul editorial. Biblioteca Națională a găzduit sesiunea publică de prezentare a Planului de Acțiuni pentru Transformarea...

România, pe regiuni. Ce poți vizita, mânca și care sunt costurile

România oferă o paletă multiculutrală și diversă. Românii pot vizita litoralul Mării Negre, Delta Dunării, satele din Maramureș, mănăstirile din Bucovina și cetățile medievale...

Lucrările de reabilitare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani avansează

Lucrările de reabilitare și modernizare a Scuarului Consiliului Europei, situat în sectorul Buiucani al Capitalei, continuă în ritm susținut. Municipalitatea a demarat o amplă intervenție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.