Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat astăzi, în cadrul unei declarații publice, că alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie 2025. Anunțul vine în contextul în care, potrivit legislației, Parlamentul urmează să adopte o hotărâre privind stabilirea oficială a datei scrutinului.
Grosu a menționat că, împreună cu deputații fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a fost înregistrat deja proiectul de hotărâre ce propune organizarea alegerilor în ultima duminică din luna septembrie. El a subliniat caracterul decisiv al acestui scrutin pentru viitorul politic și geopolitic al Republicii Moldova.
„Dragi cetățeni, în această toamnă avem în față niște alegeri definitorii pentru istoria țării noastre. Chiar dacă de-a lungul anilor ați mai auzit că un anumit scrutin este crucial, de această dată, miza este una reală, uriașă. Avem două căi în față: fie alegem să continuăm pe drumul european, al modernizării și dezvoltării, fie riscăm să ne întoarcem în trecut, într-o zonă de influență care nu respectă libertatea, democrația și suveranitatea statului nostru”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a mai adăugat că obiectivul principal al actualei guvernări este să asigure menținerea cursului european al țării și protejarea democrației. Potrivit lui, pericolul unor influențe externe, în special dinspre Kremlin, este real și trebuie contracarat printr-o mobilizare masivă a cetățenilor la vot.
„Aceste alegeri nu sunt doar despre partide. Sunt despre viitorul fiecăruia dintre noi. Despre faptul dacă vom trăi într-o țară liberă, demnă și prosperă sau vom fi readuși sub controlul unor interese străine, care nu vor binele Republicii Moldova. Pe 28 septembrie, fiecare vot va conta”, a conchis Igor Grosu.











