StiripesursePoliticăOlesea Stamate: Maia Sandu a fost prezentă la ședința în care...

Olesea Stamate: Maia Sandu a fost prezentă la ședința în care am fost exclusă din partid

Publicat:

Deputata Olesea Stamate susține că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost prezentă la ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul căreia a fost decisă excluderea sa din formațiune. Potrivit fostei membre PAS, decizia nu i-a fost comunicată direct, ci a aflat despre excludere dintr-o postare pe rețelele sociale.

„La acea ședință de vineri a fost toată fracțiunea prezentă. După o dezbatere – de fapt, mai degrabă o acuzație colectivă – am fost rugată să ies din sală, pentru ca subiectul să fie discutat în lipsa mea. Am așteptat afară, dar nu am fost anunțată oficial cu privire la decizia luată. Am aflat din comunicatul publicat ulterior”, a declarat Stamate.

Ea a subliniat că era membră a Biroului Politic Național și, în această calitate, ar fi trebuit să participe la votul privind excluderea sa. „Puteam să votez pentru sau împotrivă. Democrația internă a partidului este importantă, mai ales dacă vrem să construim o democrație reală în țară”, a adăugat deputata.

Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Igor Zaharov, a confirmat că majoritatea parlamentară a avut consultări cu președinta Maia Sandu, inclusiv pe tema efectelor Legii amnistiei și a soluțiilor legislative pentru remedierea acestora. El a precizat că poziția oficială a partidului a fost transmisă printr-un comunicat de presă.

În aceeași zi, 15 aprilie, Olesea Stamate a anunțat că părăsește fracțiunea PAS și își va continua activitatea în Parlament ca deputat neafiliat. Liderul PAS, Igor Grosu, a îndemnat-o anterior să renunțe la mandatul de deputat, în urma scandalului legat de modificările la Legea amnistiei, care au permis comutarea pedepsei pe viață și eliberarea unor condamnați.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.