StiripesurseSocialInvestiții de 31 de milioane de lei la Ialoveni. Peste 12...

Investiții de 31 de milioane de lei la Ialoveni. Peste 12 mii de locuitori din cinci sate vor avea acces la apă potabilă la robinet

Publicat:

Peste 12 mii de locuitori din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci din raionul Ialoveni vor avea acces la apă potabilă la robinet. Lucrările vor costa circa 31 de milioane de lei și vor fi efectuate în cadrul unui proiect regional, transmite MOLDPRES.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de către reprezentanții Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Consiliul Raional Ialoveni și partenerii locali ai proiectului, în prezența secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Corneliu Cirimpei.

Valoarea totală a investiției este estimată la circa 31 milioane lei. Finanțarea va fi asigurată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și contribuția autorităților publice locale.

Citește și: Teleradio-Moldova a fost amendată cu 15 000 de lei

Proiectul prevede construcția unui sistem de apeduct magistral cu o lungime de circa 12 km, a unei stații de pompare, a unui castel de apă și instalarea a patru sisteme de dezinfectare a apei.


„Prin realizarea acestui proiect contribuim nu doar la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din aceste cinci localități, dar și la dezvoltarea durabilă a regiunii. Accesul la apă potabilă este o condiție esențială pentru sănătate, dezvoltare economică și incluziune socială”, a declarat Corneliu Cirimpei.

Sistemul va deservi și numeroase instituții publice și sociale din cele cinci localități, inclusiv cinci grădinițe, cinci gimnazii, cinci biblioteci, cinci instituții medicale, două case de cultură, două centre de tineret și circa 28 de agenți economici locali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Poliţiştii au prins un tânăr căutat pentru escrocherie

Un tânăr de 24 de ani, anunțat în căutare, a fost reținut de polițiștii din Ialoveni. Potrivit IGP, infractorul a fost condamnat anterior la...

Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a fost ales președinte al Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice. Mandatul prevede...

Şoşoacă şi Şor în tandreţuri antieuropene la „Davosul” lui Putin

Europarlamentara „suveranistă” Diana Șoșoacă, aflată într-o vizită în Rusia, unde participă la lucrările Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, numit și „Davosul” lui Putin,...

Fotografiile postate din concediu pot atrage hoții

Fotografiile postate din concedii pe rețelele de socializare sunt semnalul perfect pentru infractori. Iar dacă proprietarii plecați în vacanță nu au instalat un sistem...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.